Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ședința ordinară a Consiliului Raional Leova.
Publicat: 20.09.2018   

     În conformitate cu prevederile art.45 pct. 1.; 3. al Legii privind Administraţia Publică Locală nr. 436 – XVI din 28.12.2006, Regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului Raional Leova aprobat prin decizia nr. 1.5 din 13.07.2015 şi în baza Programului de activitate al Consiliului raional pentru anul 2018, la data de 20.09.2018, s-a desfășurat şedinţa ordinară a Consiliului  Raional Leova.

      Conform Dispoziției Președintelui nr. 141  din 10.09.2018  pe ordinea de zi au fost incluse spre examinare 33 proiecte de deciziisuplimentar s-au  propus spre examinare încă 5 chestiuni. 

       Unele dintre chestiunile examinate au fost:

  • Cu privire la nivelul pregătirii economiei şi sferei sociale a raionului către perioada de toamnă - iarnă 2018 – 2019;

  • Cu privire la  mersul implementării strategiei de dezvoltare a educaţiei incluzive în raion;

  • Cu privire la aprobarea listei beneficiarilor de locuințe sociale;

  • Cu privire la stabilirea taxei pentru studii în Școala de Arte ,,Petru și Ion Teodorovici”or.Leova;

  • Cu privire la acordarea scutirii de plată pentru studii la Şcoala de Arte „Petru şi Ion Teodorovici” pentru anul de studii 2018- 2019;

  • Cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;

  • Cu privire la încorporarea în rîndurile Forţelor Armate a Republicii Moldova în perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019;

  • Cu privire la organizarea şi desfăşurarea sărbătorii „Ziua naţională a vinului și a lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare”;

  • Cu privire la aprobarea Componenței Comisiei pentru protecția persoanelor aflate în situație de dificultate;

  • Cu privire la transmiterea în proprietate a unor bunuri;

  • Cu privire la deschiderea unei singure clase de liceu;

  • Cu privire la darea în locaţiune a încăperilor nelocuibile din imobilul situat  pe adresa or. Leova, str. Varlaam 1/1;

  • Cu privire la constituirea comisiei de monitorizare a condițiilor de detenție a deținuților în Penitenciarul nr.3 - Leova;

  • Cu privire la asigurarea transparenţei în procesul decizional în cadrul Consiliului Raional Leova;

  • Cu privire la desemnarea în funcția de director al IMSP Spitalul Raional Leova.

 

 

 

 

 

 

 




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 17.12.2018   
Membrii Comisiei regionale sectoriale în domeniul Alimentare cu apă și canalizare (CRS/AAC) din Regiunea de Dezvoltare Sud, creată cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL), s-au întrunit vineri, 14 decembrie, la Leova, în cadrul celei de-a patra ședințe. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.12.2018   
La data de 9 decembrie 2018, în incinta Casei de Cultură orășenești din or. Leova s-a desfășurat ediția a IV- a a Festivalului Regional ,,La o margine de Prut”, organizat de către Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova, în parteneriat cu Consiliul Raional Leova și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în cadrul căruia au participat colective de dans popular din Regiunea de Sud a Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.12.2018   
La data de 7 decembrie în incita Bibliotecii Publice Raionale ,,Valeriu Matei” a fost lansată cartea ,,LEOVA – Localități, Oameni, Tradiții”, autor Anatol EREMIA – profesor cercetător, doctor habilitat în filologie. Cartea a fost editată cu suportul financiar a Consiliului Raional Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2018   
În conformitate cu prevederile art. 45 pct. 1.; 3. al Legii privind Administraţia Publică Locală nr. 436 – XVI din 28.12.2006, Regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului Raional Leova aprobat prin decizia nr. 1.5 din 13.07.2015 şi în baza Programului de activitate al Consiliului raional pentru anul 2018, la data de 06.12.2018, s-a desfășurat şedinţa ordinară a Consiliului Raional Leova. Conform Dispoziției Președintelui nr. 180 din 26.11.201 Citeşte mai mult...
Publicat: 13.11.2018   
La data de 13.11.2018, în sala mică de ședințe a Consiliului Raional Leova s-a desfășurat ședința de lucru a Consiliului de Sănătate Publică Teritorial Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.10.2018   
La data de 31 octombrie 2018 primarii din raionul Leova au participat la o ședință de lucru organizată în incinta Consiliului Raional Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.10.2018   
La data de 28 octombrie 2018 satul Borogani raionul Leova a găzduit una dintre cele mai însemnate sărbători naţionale - cea de-a 17-a ediție a Zilei Naționale a Vinului şi a Lucrătorului din Agricultură şi Industria Prelucrătoare în raionul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.10.2018   
Astăzi, 26 octombrie 2018, reprezentanții Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova au organizat o ședință de instruire în cadrul Primăriei satului Covurlui, unde secretarii consiliilor locale, primarii autorităților publice locale din raionul Leova au fost instruiți referitor la publicarea actelor administrative( dispoziții, decizii, procese-verbale) emise de autorități în procesul de lucrul în ''Registrul de Stat a actelor locale''. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.10.2018   
Schimbările în societate pornesc de la noi și se întorc la noi ,,oamenii" și doar în comun putem schimba societatea. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.10.2018   
Ideea principală a proiectului ,,Migrația și valorile umane" este să definească și să se dezbată probleme de natură socială, de stringentă actualitate, cum ar fi migrația, valorile umane, alegerea carierei, cât și probleme de natură psihologică, cum ar fi agresiunea, hiperactivismul, dizabilitatea la elevii din școli și a găsi soluții pentru a le atenua efectele negative sau a le înlătura. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.10.2018   
La data de 10 octombrie 2018 primarii din raionul Leova au participat la o ședință de lucru organizată în incinta Consiliului Raional Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.10.2018   
La data 05.10.2018, o zi pastelată dar călduroasă de brumar, în casa de cultură a orașului Leova, s-a desfășurat festivitatea dedicată Zilei Profesionale a lucrătorului din Învățământ, organizată de Direcția Învățământ Leova, la care au fost invitate toate cadrele didactice din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2018   
Am deosebita plăcere de a mă adresa tuturor profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor din raionul Leova, Dumneavoastră care, prin natura meseriei, prin devotamentul şi sacrificiul pe care îl manifestaţi zi de zi, contribuiţi la formarea generaţiilor de tineri competitivi şi inteligenţi. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2018   
La data de 23 septembrie 2018, în localitatea Romanovca, raionul Leova, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a “Festivalului raional al colectivelor de teatru”, organizată de Secția Cultură, Tineret și Sport și sub egida Consiliului Raional Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2018   
Săptămâna Europeană a Sportului este sărbătorită simultan în 23 de țări din Europa și are ca scop promovarea mișcării prin practicarea exercițiului fizic în toate formele lui sub sloganul ,,BEAactiv”, dar și de a încuraja orice persoană să fie activă pe durata acestei săptămâni și să rămână activă pe parcursul întregului an. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.09.2018   
În cadrul campaniei de salubrizare "Hai Moldova", specialiștii din cadrul Aparatului Președintelui și Direcțiilor Consiliului Raional Leova de comun cu serviciile teritoriale au participat la acțiuni de salubrizare. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2018   
La data de 27 august 2018 Republica Moldova a celebrat 27 de ani de Independență. Cu această ocazie, s-au desfășurat mai multe evenimente. Raionul Leova au fost vizitat de delegații din Republica Belarus și orașul Boldești Scăeni, România. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.08.2018   
Consiliul Raional Leova are deosebita plăcere de a invita locuitorii raionului la evenimentele consacrate consemnării a 27 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.08.2018   
Consiliul Raional Leova are deosebita plăcere de a invita toți locuitorii raionului Leova la evenimentul consacrat ,,Ziua Limbii Noastre". Citeşte mai mult...
Publicat: 25.07.2018   
Reprezentanții Administrației Publice Locale din raioanele Leova și Cahul, operatorii de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și managerii proiectelor AAC din cele două raioane, au efectuat o vizită de studiu în județul Satu Mare, România (16-21 iulie 2018), scopul vizitei fiind preluarea medelului de bună practică și schimbul de experiență în domeniul cooperării inter-comunitare a sectorului ,,Aprovizionare cu Apă și Canalizare”. Vizita a fost susținută și organizată prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și cu suportul logistic al S.C „Apaserv” Satu Mare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 379

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2018 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90693   Total ieri: 533   Total azi: 14