Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Măsuri de informare a locuitorilor raionului Leova cu tehnica antiincendiară.
Publicat: 13.01.2020   

    La data de 11 ianuarie 2020 întru prevenirea incendiilor şi altor situaţii de criză, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie, Autoritățile Publice Locale şi Direcţia Asistenţă Socială  şi Protecţia Familiei din subordinea Consiliului raional, au desfășurat măsuri de instruire a prevenirii incendiilor și intoxicațiilor cu produse de ardere în localităţile raionului Leova. Campania de prevenire a incendiilor desfăşurată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în comun cu Inspectoratul General de Poliţie este desfățurată în scopul preîntâmpinării riscurile de producere a incendiilor, dar şi de a sensibiliza societatea învederea exploatării adecvate și prudente a sistemelor de încălzire. 

      Pe parcursul activității au fost vizitate familiile social vulnerabile şi cu mulţi copii, personae în etate  care au fost instruiți cu tehnica antiincendiară, regulile de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor, dar şi prevenirea riscului de intoxicaţie cu monoxid de carbon emanat de la sobe şi instalaţii de încălzire defecte, au fost înmânate contra semnătură atenționări,  în care sunt specificate reguli de protecție contra incendiilor şi au fost montate la unele familii detectoare de fum.

      În urma raziilor s-au depistat  şi unele nereguli, cele mai frecvent întâlnite sunt cele ce țin de exploatarea sobelor defecte, canale de evacuare a fumului necurăţite, lipsa canalelor de ventilare.

    În acest context Secţia Situație Excepțională Leova,  reaminteşte unele reguli de securitate:

  • Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
  • NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
  • NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

 

STIMAȚI CETĂŢENI, NU UITAŢI !

PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV, VĂ SALVAŢI VIAŢA ŞI BUNURILE. 

ÎN CAZ DE INCENDIU APELAȚI – 112

 

 

 




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 10.07.2020   
La data de 09 iulie, curent , în sala mare de ședințe a Consiliului raional Leova a avut loc întrevederea Prim-ministrului Republicii Moldova, domnul Ion CHICU, cu reprezentanții autorităților publice locale, conducătorilor serviciilor desconcentrate și descentralizate, consilierilor raionali. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.07.2020   
Astăzi se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste din Republica Moldova. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, peste treizeci și cinci de mii de basarabeni au fost ridicați de la casele lor de către trupele speciale ale KGB, ticsiți în vagoane pentru vite și duși în Siberia. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.07.2020   
La data de 2 iulie, curent, s-au împlinit 516 ani de la trecerea în neființă a Marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2020   
În ultuma duminică a lunii curente - 28 iunie 2020, toată țara a sărbătorit Ziua Națională a Portului Popular. Costumul popular, zis și tradițional, dintotdeauna a fost și este un mijloc de comunicare, pentru a transmite în mod elocvent mesaje de mare încărcătură semorfică. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
Astăzi, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Valeriu Matei” din orașul Leova, a fost lansată expoziția de fotografii cu genericul „Expoziție offline despre mediul online, sau cum putem preveni abuzul sexual onaine față de copii” dedicată Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual, marcată anual la data de 18 noiembrie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
În conformitate cu prevederile Legii nr.436 – XVI din 28.12.2006 privind Administraţia Publică Locală, Regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului Raional Leova aprobat prin decizia nr. 1.6 din 22.11.2019, Dispoziția președintelui raionului nr.114 din 15 iunie 2020 ,,Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Raional” și în baza Programului de activitate al Consiliului pentru anul 2020, la data de 25 iunie 2020 Consiliul Raional Leova sa convocat în ședință ordinară. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
La data de 23 iunie, curent, cu prilejul zilei profesionale „Ziua funcţionarului public”, care este sărbătorită anual la data de 23 iunie, Consiliul Raional Leova a organizat un eveniment festiv, la care a participat președintele raionului, dl Nicolae PRIȚCAN, vicepreședinții raionului, dna Aliona BRICIAG, dna Rodica HASAN, reprezentanţi ai subdiviziunilor din cadrul Consiliului raional și șef-adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, dna Tatiana PANFILI. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2020   
La data de 22 iunie, curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională pentru Situații Excepționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.06.2020   
An de an, în a treia duminica a lunii iunie marcăm ,,Ziua profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2020   
În dimineața zilei de astăzi, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan, vicepreședintele raionului, dna Aliona Briciag, secretarul Consiliului raional, dna Elena Copoț, aparatul președintelui raionului și direcțiile din subordinea Consiliului raional, au depus flori la bustul marelui poet al literaturii noastre, Mihai Eminescu, pentru a-i aduce un omagiu cu prilejul celor 131 de ani de la trecerea în neființă. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2020   
La data de 04 iunie curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2020   
La data de 28 mai, curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică și Comisia raională pentru Situații Excepționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2020   
La data de 29 mai 2020, în vederea soluționării problemelor existente și pentru a facilita procesul de implementare a proiectelor, membrii Comitetului Director Local (CDL) al proiectului „Modernizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a localităților din raionul Leova”, s-au întrunit online într-o ședință lucru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2020   
La data de 21 mai 2020, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică. La ședință au fost invitați șefii Centrelor de Sănătate din subordinea Consiliului raional și primarii localităților raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2020   
Astăzi, 22 mai 2020, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat deschiderea ofertelor în cadrul licitațiiilor internaționale privind achiziționarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectelor de asigurare cu infrastructură de apă și canalizare, cu finanțare din sursele Uniunii Europene. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.05.2020   
La data de 18 mai 2020, președintele raionului dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia pentru Situații Excepționale și Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Leova. Membrii comisiilor au examinat efectele măsurilor întreprinse asupra procesului de răspândire a epidemiei în raionul Leova, situația privind răspândirea infecției COVID-19 în raion, Hotărârile nr.10 și nr.11din 15.05.2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.05.2020   
Astăzi, președintele raionului Leova, dl Nicolae Prițcan a participat la ședință de lucru prezidată de Premierul Ion Chicu. La ședință au participat președinții raioanelor Republicii Moldova. Scopul ședinței a fost examinarea evoluției situației epidemiologice în raioanele țării, impactul economic al restricțiilor impuse pentru a preveni răspândirea infecției, efectele secetei hidrologice. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.05.2020   
La data de 18 mai 2020 compozitorul și interpretul Petre Teodorovici ar fi împlinit 70 de ani, cu acest prilej în orașul Leova a fost organizată depunere de flori la basorelieful fraților Teodorovici. La eveniment a participat conducerea raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.05.2020   
Inspectoratul General al Poliției (IGP) implementează în prezent “Strategia de dezvoltare a Poliției 2016-2020”. Pentru realizarea acesteia, în 2017 Guvernul Republicii Moldova a semnat cu Uniunea Europeană acordul de finanțare „Suport pentru reforma Poliției”. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.05.2020   
Astăzi, președintele raionului dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia pentru Situații Excepționale și Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Leova. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 535

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2020 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90729   Total ieri: 295   Total azi: 50