Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Premierea antreprenorilor în cadrul concursului raional „Cel mai bun antreprenor din sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii”.
Publicat: 25.06.2021   

   Astăzi, 25 iunie 2021 au fost desemnați cei mai buni antreprenori ai anului 2020 din cadrul raionul Leova. Premierea a avut loc în cadrul concursului raional „Cel mai bun antreprenor din sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii”. La ediția din acest an a concursului au participat 26 de agenți economci care desfășoară activități în diverse sfere economice.

    La evenimentul de decernare  a premiilor au fost prezenți agenți economici participanți la concurs, membrii comisiei locale de concurs, reprezentanții administrației publice raionale, reprezentanții ODIMM și mass-media locală.

  Președintele raionului, domnul Nicolae PRIȚCAN, a felicitat agenții economici pentru rezultatele obținute și și-a exprimat satisfacția  față de creșterea numărului participanților la acest concurs, ceea ce semnifică întărirea relațiilor de colaborare între autoritățile locale și agenții economici.

    Vicepreședintele raionului, dna Rodica HASAN, a apreciat implicarea activă a antreprenorilor la concurs , dorindu-le succese și realizări frumoase în activitatea pe care o desfășoară.

  De asemenea, directorul ODIMM, dna Iulia COSTIN, a adresat un cuvânt de felicitare  antreprenorilor prezenți în sală, menționând că ODIMM a fost și va fi mereu alături de mediul de afaceri prin organizarea diferitor evenimente, instruiri, seminare, programe de suport în afaceri.

  Comisia raională de concurs, constituită prin Dispoziția președintelui raionului nr.33 din 02.03.2021, acționând conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat prin Decizia consiliului raional nr.1.7 din 15.02.2018 a selectat învingătorii, după cum urmează:

  • Nominația I „Cel mai bun antreprenor în sfera de PRODUCȚIE”.

           - domeniul agricol

Locul I - SC „Fruct Agroprut” s. Tochile Răducani

Locul II – SRL „Manubeievca” s.Cazangic

 - domeniul industriei prelucrătoare

     Locul I - SRL „Izoterm Service” or. Leova

     Locul II- ÎI „Popa Grigore” s.Sărata Nouă

  • Nominația II. „Cel mai bun antreprenor în sfera COMERŢULUI”..
  • Investiții în construcția punctelor comerciale           

      Locul I- SRL „Avid Com” or.Leova

      Locul II- SRL „Damimob” or.Leova

  • activitate în sfera comerțului

Locul I   - SC „Viochir” SRL or. Leova

     Locul II – AS „Dianta” SRL s.Cazangic

  • Nominația III. „Cel mai bun antreprenor în sfera PRESTĂRI SERVICII”

    Membrii comisiei au ajuns la concluzia ca fiecare antreprenor din această nominalizare să fie apreciat cu premiul mare, deoarece nu este echitabil de a evalua acești 3 agenții economici, deoarce deși toți prestează servicii, fiecare este cel mai bun în sfera de activitate pe care o desfășoară.

Locul I  -  SA „Elevatorul Iargara” or. Iargara

      Locul I  - SC „Onorial” SRL or.Leova

      Locul I - ÎI „Bagrin Rodica” or.Leova

  • Nominația IV. „Cel mai bun ANTREPRENOR-FEMEIE”.

Locul I – ÎI „Lilia Moscvin” or.Leova

Locul II– SRL „Gumagro & Co” s. Covurlui

  • Nominația V. „Cel mai TÂNĂR ANTREPRENOR”.

Locul I- GȚ „Moisa Olga Vladimir” or.Leova

Locul II – SRL „Tab-Succes” or. Leova

    Toți agenții economici care au participat la concurs, dar nu au obținut locuri premiante au fost apreciați cu certificate de participare.

    Evenimentul a reprezentat o mică recunoaștere a succeselor și a entuziasmului cu care își desfășoară activitatea agenții economici ai raionului Leova.

 




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 25.11.2021   
La data de 23 noiembrie, curent, în incinta Consiliului raional Leova, la inițiativa Oficiului Teritorial de Informare al Parlamentului de comun cu Consiliul raional, a organizată și desfășurată masă rotundă cu genericul ,,Prevenirea și eliminarea violenței în familie: mecanisme de cooperare multidisciplinară”. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.11.2021   
La data de 25 noiembrie 2021, în incinta Consiliului Raional Leova, cu suportul Direcției Agricultură, Relații Funciare și Mediu s-a desfășurat evenimentul de lansare a Programului de Granturi pentru femeile cu activitate economică în gospodăriile casnice. Granturile vor fi oferite de proiectul PNUD „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia. Concursul este deschis femeilor din mediul rural sau urban care reprezintă o gospodărie casnică. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.11.2021   
Astăzi, în incinta Consiliului Raional Leova a avut loc degustare de vin în cadrul Concursului pentru cel mai bun vin ,,Tulburel - 2021”, organizat de către Direcția Agricultură, Relații Funciare și Mediu. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2021   
La data de 21 noiembrie, curent, a fost dat star la un nou Campionat raional ,,Cupa președintelui la Mini Fotbal”, care a avut loc în localitatea Tomai, raionul Leova, organizată de Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport din cadrul Consiliului raional Leova, la inițiativa președintelui raionului, dlui Nicolae Prițcan. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.11.2021   
Arta, este și va ramâne veșnic – o expresie a sufletului omenesc. Și nu în zadar se spune, că grație unor viziuni profunde asupra lumii, a ceea ce ne înconjoară, supra unor situații concrete, se formează valori eterne, creații sufletești, pline de culori, ce reflectă starea de spirit a omului care dă viață unei picturi. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.11.2021   
La data de 12 noiembrie, curent, în contextul Zilei Înverzirii Plaiului, Aparatul președintelui raionului, angajații subdiviziunilor Consiliului raional, cu multă energie și voie bună au dat curs Campaniei „Un trandafir pentru orașul Leova”, la inițiativa Casei de Cultură "Petre și Ion Teodorovici” din orașul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.11.2021   
Astăzi, 09 noiembrie 2021, Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit în ședință de lucru. Membrii comisiei au examinat situația epidemiologică privind COVID-19 în raion și au instituit noi coduri de alertă localităților raionului Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.11.2021   
Publicat: 08.11.2021   
Localitățile raionului Leova, mai protejate în caz de incendii! Citeşte mai mult...
Publicat: 02.11.2021   
Comisia Raională pentru Sănătate Publică s-a întrunit astăzi, 02 noiembrie 2021 în ședință de lucru. Potrivit statisticilor prezentate de Tatiana Dulgan, medic Centrul de Sănătate Publică Hîncești, subdiviziunea Leova, în perioada 25 – 31 octombrie 2021 în raionul au fost înregistrate 50 cazuri de COVID-19. Incidența fiind de 110 cazuri la 100 mii de locuitori. Astfel, comisia a aprobat noi coduri de alertă pentru localitățile raionului Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.10.2021   
La data de 20 octombrie 2021, la inițiativa Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) în comun cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Oficiul Avocatului Poporului (OAP), funcționari publici, aleși locali, agenții economici din raionul Leova, au participat la seminarul de instruire cu tematica „Cadrul normativ și instituțional privind avertizorii de integritate”. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.10.2021   
Astăzi, 19 octombrie 2021, în scopul promovării literaturii și familiarizării cu viața și activitatea scriitorilor, în cadrul Bibliotecii publice raionale ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, s-a organizat și desfășurat, Concursul național ”La izvoarele Înțelepciunii”, ediția XXI-a, etapa raională, dedicată scriitorului Vladimir Beșleagă. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.10.2021   
Începând cu ziua de astăzi, 15 octombrie 2021, cetățenii pot descărca online Certificatul COVID-19 care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.10.2021   
La data de 14 octombrie, curent, în conformitate cu prevederile art.45 al Legii privind Administraţia Publică Locală nr.436 – XVI din 28.12.2006, Regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului Raional Leova aprobat prin decizia nr. 1.6 din 22.11.2019, în baza Programului de activitate al Consiliului pentru anul 2021, Consiliul Raional Leova sa convocat în şedinţa ordinară. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.10.2021   
Publicat: 11.10.2021   
Publicat: 28.09.2021   
La data de 26 septembrie 2021, tradițional s-a desfășurat ,,Campionatul raional la mini-fotbal, ediția 2021". Citeşte mai mult...
Publicat: 27.09.2021   
Astăzi, 27 septembrie 2021, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale raionale și Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică s-au întrunit în ședință de lucru. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.09.2021   
S-au inițiat lucrările de reparație a suprafețelor degradate la îmbrăcăminți de beton asfaltic (plombări) pe drumurile publice locale Citeşte mai mult...
Publicat: 17.09.2021   
În perioada 13-15 septembrie 2021 la Academia de Administrare Publică s-a desfășurat un atelier de instruire cu tematica ,,Managementul elaborării proiectelor" Citeşte mai mult...

1 - 20 din 631

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2021 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90791   Total ieri: 289   Total azi: 112