Astăzi, 16 decembrie 2023, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Raional Leova, unde s-a ales președintele și vicepreședinții raionului Leova.
În calitate de Președinte al Raionului a fost ales domnul Nicolae Popa, reprezentantul Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, iar în calitate de vicepreședinți au fost aleși: domnul Nicolae Prițcan, domeniul social și domnul Vasile Grosu, domeniul agricultură și dezvoltarea teritoriului.
Nicolae Popa, președintele raionului și-a exprimat recunoștința pentru încrederea acordată, asigurând că va activa în strânsă colaborare cu toți consilierii raionali indiferent de apartenența politică, va asigura executarea conformă a deciziilor Consiliului raional, cât și dezvoltarea durabilă a raionului Leova.
În cadrul ședinței, au mai fost examinate și alte chestiuni, dintre care:
- Cu privire la constituirea comisiilor consultative de specialitate;
- Cu privire la aprobarea Regulamentului de constituire și funcționare a Consiliului raional Leova;
- Cu privire la măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 256/2023 (reforma sistemului de asistență socială);
- Cu privire Ia constituirea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate.
Ședința Consiliului raional a fost condusă de către consiliera raională Antonina Hîțu.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel