Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Atelier de Comunicare strategică și prevenire a dezinformării pentru funcționarii publici din raionul Leova.
Publicat: 08.07.2025   

 La data de 7 iulie 2025, în raionul Leova a avut loc un atelier practic dedicat consolidării capacităților de comunicare strategică a funcționarilor din cadrul autorităților publice locale.

 Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească Transparency International Moldova, în parteneriat cu Cancelaria de Stat și cu susținerea Ambasadei Regatului Norvegiei în Republica Moldova, în cadrul programului național „Comunicare eficientă la nivel local: prevenirea dezinformării la nivel local”.

 La atelier au participat reprezentanți ai autorităților publice locale de nivel I și II din raionul Leova, implicați direct în relația cu cetățenii și în comunicarea instituțională.

 În cadrul sesiunii, participanții au fost instruiți în domeniul comunicării publice strategice, cu accent pe combaterea dezinformării, gestionarea crizelor de comunicare și promovarea transparenței la nivel local.

 Programul a fost lansat la nivel național în perioada martie–iunie 2025 și include seminare locale în toate cele 34 de raioane ale țării, fiind susținut de experți naționali și internaționali.

 Mulțumim organizatorilor și tuturor participanților pentru implicare activă și interesul manifestat față de perfecționarea profesională în beneficiul comunității locale.

 

 




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 17.02.2026   
Publicat: 16.02.2026   
Pesta Porcină Africană este o boală virală gravă, extrem de contagioasă, care afectează porcii domestici și mistreții. Menționăm că boala nu se transmite la om, însă are un impact economic major asupra gospodăriilor și sectorului zootehnic. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.02.2026   
Diversitatea produselor expuse – de la miere și produse apicole, la obiecte din lemn, cuptoare artizanale și conserve din legume bio – reflectă potențialul economic al raionului Leova, dar și tradiția, inovația și spiritul antreprenorial al producătorilor locali. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.02.2026   
Ridicarea restricțiilor permite reluarea activităților de creștere, transport și comercializare a porcinelor, cu respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare și a cerințelor de biosecuritate. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.01.2026   
Publicat: 18.01.2026   
Publicat: 15.01.2026   
Sub cerul iernii, versurile lui Eminescu au unit generații și suflete, amintindu-ne că „nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră”, iar cultura este puntea care leagă trecutul de viitor. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.12.2025   
Publicat: 08.12.2025   
Împreună construim o comunitate mai puternică, mai informată și mai unită. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.12.2025   
Programul urmărește apropierea Republicii Moldova de standardele europene prin investiții în infrastructura rutieră locală, menite să îmbunătățească accesul cetățenilor la servicii publice, educație și o mobilitate sigură. Ceea ce presupune la moment pentru Localitățile noastre un progres real. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.11.2025   
Publicat: 13.11.2025   
Estimările de cheltuieli ale instituțiilor bugetare sunt stabilite strict în limita resurselor financiare disponibile. Conform cadrului legal, autoritățile și instituțiile bugetare sunt obligate să utilizeze fondurile publice în mod econom, eficient și eficace. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.10.2025   
Publicat: 22.08.2025   
Potrivit premierului, 11,2 milioane de lei au fost investiți în modernizarea și dotarea școlilor și grădinițelor din raionul Leova, iar 17 milioane de lei au fost investiți în instituțiile medicale. Spitalul Raional Leova a fost dotat cu echipamente moderne, au fost aduse 2 ambulanțe noi și au fost deschise 4 farmacii în Tigheci, Colibabovca, Tomai și Filipeni, prin programul „Farmacie în satul tău”. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.08.2025   
Reprezentată de peste 15 sportivi, echipa Școlii Sportive Raionale Leova a concurat cu succes la multiple categorii de vârstă și greutate, adunând peste 9 medalii la ambele brațe – un rezultat care confirmă calitatea instruirii și dedicarea antrenorilor locali. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.07.2025   
Colaborarea eficientă între autoritățile centrale, raionale, locale și cetățeni este esențială pentru transformarea durabilă a comunității. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.07.2025   
Publicat: 18.07.2025   
Această schimbare reprezintă un nou început pentru Centrul de Sănătate Iargara, cu obiective clare, axate pe îmbunătățirea sănătății publice și întărirea încrederii dintre cetățeni și sistemul de sănătate. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.07.2025   
Președintele Nicolae Popa a subliniat deschiderea autorităților raionale pentru colaborări externe, menționând că o comunicare eficientă și un schimb de bune practici cu statele membre ale UE, precum Regatul Țărilor de Jos, pot aduce beneficii tangibile comunităților locale. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2025   
Reprezentantul APP a răspuns la întrebările adresate de participanți, oferind explicații clare și soluții practice la problemele expuse. Participanții au apreciat deschiderea și profesionalismul cu care au fost tratate subiectele discutate. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 827

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 91064   Total ieri: 1187   Total azi: 385