La data de 17 februarie 2026, în incinta Primăriei comunei Sărăteni, s-au desfășurat discuții privind procesul de amalgamare voluntară a unor unități administrativ-teritoriale din partea de nord a raionului Leova.
La întrevedere au participat președintele raionului Leova, Nicolae Popa, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Canațui, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, Dumitru Baba, precum și primarii localităților Orac, Covurlui, Sărăteni, Tomaiul Nou, Cneazevca, Vozneseni, Colibabovca, Sărățica Nouă și Ceadîr.
În cadrul discuțiilor au fost analizate etapele legitime ale procesului de amalgamare voluntară, prioritățile de dezvoltare ale comunităților vizate, beneficiile administrative și economice ale consolidării resurselor, precum și avantajele unei eventuale amalgamări cu localitatea Sărăteni, ținând cont de poziția sa centrală și de infrastructura existentă.
S-a evidențiat faptul că unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I care aleg să se amalgameze beneficiază de sprijin financiar din partea Guvernului Republicii Moldova, inclusiv fonduri pentru pregătirea procesului, transferuri cu destinație specială pentru dezvoltarea infrastructurii și alocații anuale pentru susținerea bugetelor UAT amalgamate.
Totodată, s-a subliniat că decizia finală aparține comunității. Amalgamarea voluntară reprezintă o oportunitate pentru cetățeni și pentru administrațiile locale care doresc să își consolideze capacitățile instituționale și să asigure o dezvoltare mai eficientă. Hotărârea se ia exclusiv la nivel local, în funcție de necesitățile și obiectivele fiecărei comunități, iar procesul poate avea loc doar prin voința clar exprimată a cetățenilor, în urma unei informări corecte, a consultărilor publice și a implicării active a acestora.
În perioada următoare, autoritățile publice locale vor organiza consultări și dezbateri publice în fiecare localitate vizată, pentru a garanta transparența procesului și participarea informată a cetățenilor.
Reforma administrației publice locale urmărește crearea unor primării puternice și eficiente, cu specialiști bine pregătiți, capabile să ofere servicii publice de calitate și să asigure dezvoltare durabilă pentru comunități. Iar prin amalgamare se dorește păstrarea și revitalizarea satelor, dezvoltarea unor centre locale de servicii, facilitarea obținerii rapide a actelor prin ghișeu unic, în apropierea domiciliului, precum și asigurarea unui sprijin suplimentar și a unor resurse financiare sporite pentru primăriile care optează pentru acest proces. Amalgamarea voluntară rămâne un instrument esențial pentru modernizarea administrației publice locale și pentru consolidarea capacității primăriilor de a răspunde mai eficient nevoilor cetățenilor.
06.03.2026
17.02.2026
16.02.2026
12.02.2026
11.02.2026
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel