Astăzi, 11 februarie 2015, în cadrul Consiliului Raional Leova s-a desfăşurat un seminar de informare a funcţionarilor publici în urma participării managerului energetic al consiliului la cursurile de instruire privind eficienţa energetică. La seminar au fost prezenţi funcţionarii publici din cadrul direcţiilor aflate în subordinea Consiliului Raional.
Managerul energetic din cadrul Consiliului Raional Leova, Ludmila Tanurcov, a raportat despre scopul şi rolul programului de instruire. Acesta a fost organizat de către Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie şi se încadrează într-un amplu proiect pentru formarea Managerilor Energeticieni: EUREM „Manager Energetic European”. De menţionat că proiectul a fost elaborat împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Potsdam, Germania.
Vicepreşedintele Raionului Leova, domnul Ion Plămădeală, a menţionat că acestă activitate a funcţionarilor iniţiată în premieră este una benefică şi va contribui pozitiv la perfecţionarea şi evaluarea celor care participă la cursuri de instruire.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel