Prima pagină  »  Anunțuri
Anunțuri
Consiliul raional Leova anunță lansarea concursului „Cel mai bun antreprenor din sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii al anului 2018”.
Publicat: 07.03.2019   

   Concursul are ca scop: Stimularea dezvoltării antreprenoriatului, exportului, atragerii investițiilor autohtone și străine, promovării produselor și serviciilor agenților economici, sporirii competitivității și recunoașterii de către opinia publică a meritelor deosebite a agenților economici din raion.

      La concurs sunt invitate să participe întreprinderile micro, mici și mijlocii, indiferent de genul de activitate, forma de organizare juridică, titlul de proprietate și care sunt înregistrate în  raionului Leova.

    Prin participarea la concurs, candidații acceptă cerințele și condițiile prevăzute în Regulament pentru desfășurarea concursului anual „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii” și se obligă să respecte și să se conformeze acestora.

  Participanții la concurs trebuie:

  • Să demonstreze o sporire stabilă a indicatorilor financiari-economici față de anul precedent;
  • Să creeze locuri noi de muncă;
  • Să utilizeze tehnologii avansate;
  • Să producă mărfuri și să presteze servicii de înaltă calitate;
  • Să-și asume responsabilitate și angajament față de angajați;
  • Să desfășoare activități în domeniul protecției mediului;
  • Să desfășoare activități orientate către societate/comunitate. (A se vedea pct.17 din Regulament).

   Nu se acceptă cererile de participare la concurs în cazurile în care:

  • agentul economic nu şi-a onorat, în termenele stabilite, obligaţiile ce ţin de achitarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor de asigurări sociale de stat, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, penalităţilor şi amenzilor aferente.
  • față de  agentul economic a fost intentat procesul de insolvabilitate.
  • există demersuri ale organelor de drept şi de control din ţările cu care Republica Moldova are semnate acorduri internaţionale de colaborare.
  • există reclamații din partea Inspecţiei Muncii, a sindicatelor privind încălcarea legislaţiei muncii.

    În cadrul concursului „Cel mai bun antreprenor din sectorul ÎMM” sunt propuse următoarele nominații:

    1.  Cel mai bun antreprenor în sfera de producţie;

    2.  Cel mai bun antreprenor, implementator al modelului economic „verde”;

    3.  Cel mai bun antreprenor în sfera comerţului;

    4.  Cel mai bun antreprenor în sfera prestări servicii;

    5.  Cel mai bun antreprenor – exportator;

    6.  Cel mai bun antreprenor – innovator;

    7.  Cel mai bun antreprenor în sfera turismului rural;

    8.  Cel mai bun antreprenor în sfera serviciilor de consultanță;

    9.  Cel mai tînăr antreprenor;

    10. Cel mai bun antreprenor-femeie;

   Se acceptă înaintarea cererilor de participare concomitentă a agenților economici la mai multe nominații.

   Prin participarea la concurs participanții acceptă ca datele cu caracter  personal transmise comisiei spre examinare să poată fi prelucrate, păstrate, comunicate și folosite în orice alt mod, în scopul și în contextul concursului, iar organizatorul concursului să păstreze confidențialitatea datelor personale ale participanților la concurs.

   Participanţilor la concurs li se garantează evaluarea obiectivă a indicatorilor activităţii lor economice și financiare, conform datelor prezentate de către agentul economic, pentru anul precedent de activitate necesare pentru participare la concurs, în anul desfăşurării concursului şi li se garantează dreptul de a învinge în competiţie.

    Antreprenorii vor fi evaluați în funcție de activitatea de profit, achitările pe deplin (în termeni și sumă) la bugetul local și fondul social, crearea noilor locuri de muncă, volumul vânzărilor nete, cifra de afaceri, participări la târguri și expoziții etc.

   Învingătoare ale concursului sânt recunoscute întreprinderile care au obţinut cel mai mare punctaj conform indicatorilor financiari – economici și cele mai bune rezultate în activitatea lor pe parcursul anului precedent desfăşurării concursului.

   Participanţii la concurs și autoritățile publice locale poartă răspundere pentru veridicitatea informaţiei prezentate Comisiei locale de concurs.

    La fiecare nominație, se atribuie două locuri – locul întâi și locul doi și se premiază cu premii bănești. Pentru cele două locuri a fiecărei nominalizări, se înmânează diplome cu conferirea titlului nominalizării. Pentru încurajarea și stimularea participării viitoare la concurs, participanților li se va înmâna cadouri/suvenire simbolice.

   Toți agenții economici din teritoriul raionului Leova, doritori de a participa la concurs, pot depune personal până la 15.04.2019 setul de documente care include: cererea de participare și formularul cu indicii privind rezultatele financiar – economici a întreprinderii.

   Formularele și cererea pot fi ridicate la Consiliul raional Leova, Direcția Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor, la adresa: or.Leova, str.Independenței nr.5, etajul III din incinta Consiliului raional Leova sau din anexele prezentului anunț.

      Premierea învingătorilor, decernarea distincțiilor și înmânarea cadourilor/suvenirelor va avea loc nu mai târziu de 30 iunie a anului desfășurării concursului, organizată într-o atmosferă solemnă.

   Rezultatele concursului vor fi date publicității prin intermediul paginii-web oficiale ale autorității publice locale și/sau  prin difuzarea lor în mass-media locală.

     Învingătorii și participanții la concurs pot utiliza în scop publicitar faptul decernării distincțiilor și premiilor.

Pentru informații suplimentare contactați Direcția Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor a Consiliului raional Leova la numărul de telefon: 0263/2-26-81 sau la adresa de e-mail direction_edtai@mail.ru - persoană de contact Nadejda Iacovcenco.

 

Documente ataşate
pdf, 1 MB
docx, 19 KB
docx, 19 KB
docx, 20 KB
docx, 22 KB
docx, 19 KB
docx, 20 KB
docx, 19 KB
docx, 19 KB
docx, 20 KB
docx, 19 KB
docx, 13 KB

Accesări: 832


Alte Anunțuri

Publicat: 19.11.2019   
Accesări: 145
În conformitate cu dispoziţia preşedintelui raionului Leova nr. 225, din 18.11.2019 Vă aducem la cunoştinţă că la data de 22.11.2019, orele 10-00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.11.2019   
Accesări: 42
Publicat: 05.11.2019   
Accesări: 180
Agenția de Dezvoltare Regională Sud anunță concursul de selectare a reprezentanților societății civile și sectorului privat în calitate de membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Citeşte mai mult...
Publicat: 04.11.2019   
Accesări: 139
La data de 10 noiembrie 2019, ora 10.00 în incinta căminului cultural din s. Romanovca se va desfășura ediția a I -a a Festivalului Regional de umor ,,Păcală și Tândală", organizat de către Secția Cultură Turism, Tineret și Sport Leova, sub egida Consiliului Raional Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.10.2019   
Accesări: 244
Consiliul Raional Leova și Direcția Agricultură, Alimentație, Relații Funciare și Cadastru îndeamnă Întreprinderile Industriale, Gospodăriile Țărănești și de fermieri, persoanele fizice producători de Vin din cadrul raionului Leova să prezinte rodul muncii și măiestriei lor – ,,Vinul”, la Concursul raional „Polobocul de Aur - 2019”. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.10.2019   
Accesări: 293
Agenții economici din teritoriul raionului Leova, care pe parcursul anului 2018 s-au implicat sau au desfășurat activități social corporative, pot participa la Concursul Național IMM – Model sustenabil de Responsabilitate Socială”, ediția a X-a. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.10.2019   
Accesări: 106
Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova, Biblioteca Publică raională ”Valeriu Matei” or. Leova, Vă invită la întâlnire de suflet cu scriitorul Nicolae Dabija. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.10.2019   
Accesări: 101
Publicat: 03.10.2019   
Accesări: 211
Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Vă invită la Campionatul Raional la Lupte Libere - ediția 2019, care va avea loc în comuna Cazangic, la data de 13 octombrie 2019, începând cu ora 10.00. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.09.2019   
Accesări: 266
La data de 02 octombrie 2019, în incinta Universității de Stat din Moldova, blocul central, sala Senatului cu începere de la 09.30, șeful Direcției Agricultură, Alimentație, Relații Funciare și Cadastru, dl Nicolae Tomșa va prezenta în cadrul Conferinței Științifice Internaționale material cu tematica "Cernoziomurile Est Europene – 140 de ani după V. Dokuceaev". În acest context vă propunem spre discuție și înaintare de propunerI, vizavi de problema abordată. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.09.2019   
Accesări: 173
Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova, Biblioteca Publică raională ”Valeriu Matei” or. Leova, invită copiii la întâlnire cu poetul, traducătorul și editorul Constantin Dragomir. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.09.2019   
Accesări: 193
Agenția pentru Eficiență Energetică anunță deschiderea apelului pentru propunerile de proiecte în cadrul Programului “Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.09.2019   
Accesări: 258
Avem deosebita plăcere de a vă invita, Duminică, 22 septembrie 2019, începând cu ora 10.00, stadionul orășenesc Leova, la ,,Campionatul raional la mini-fotbal, ediția 2019". Citeşte mai mult...
Publicat: 10.09.2019   
Accesări: 240
Consiliul Raional Leova, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, are deosebita plăcere să vă invite la evenimentul de lansare oficială a apeductului magistral Leova-Iargara, implementat cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Citeşte mai mult...
Publicat: 09.09.2019   
Accesări: 249
În conformitate cu art. 45 (3) al Legii privind APL nr. 436-XVI din 28.12.2006 şi a dispoziţiei preşedintelui raionului nr. 176, din 06.09.19 Vă aducem la cunoştinţă că la data de 12.09.2019, orele 10-00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.09.2019   
Accesări: 215
Stimați locuitori ai raionului Leova! Vă aducem la cunoștință că, Centrul de Instruire și Producție Cahul va desfășură instruirea și atestarea personalului care deservește obiectele asupra cărora se răsfrânge ,,Legea cu privire la securitatea industrială a obiectelor industrial periculoase". Citeşte mai mult...
Publicat: 03.09.2019   
Accesări: 203
Şcoala de Arte pentru copii „Petru şi Ion Teodorovici ” or. Leova anunţă primirea elevilor pentru anul de studii 2019-2020, la mai multe specialități. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.08.2019   
Accesări: 233
Publicat: 26.07.2019   
Accesări: 333
Eveniment organizat de către consultanții proiectului „Linia de Creditare EU4BUSINESS-BERD” în încinta Consiliului raional, în sala mare de ședințe la data de 1 august 2019, ora 14:00. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2019   
Accesări: 499
În conformitate cu art. 45 (3) al Legii privind APL nr. 436-XVI din 28.12.2006 şi a dispoziţiei preşedintelui raionului nr 114, din 20.06.19 Vă aducem la cunoştinţă că la data de 27.06.2019, orele 10-00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului raional. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 151

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2019 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90726   Total ieri: 342   Total azi: 47