Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
A fost dat startul lucrărilor de construcție a apeductului magistral Leova-Iargara.
Publicat: 16.01.2018   

După ce, acum o lună în urmă, (ADR) Sud a semnat un contract de antrepriză cu SRL „Polimer Gaz Conducte", desemnată drept câștigătoare a licitației publice desfășurată în vederea executării lucrărilor în cadrul proiectului "Construcția apeductului magistral Leova Iargara", iată că anul 2018 începe cu inițierea primelor lucrări în scopul implementării acestui proiect important, de anvergură, care urmează să aducă beneficii unui număr de peste 20.000 de locuitori din Regiunea de Dezvoltare Sud, prin asigurarea accesului acestora la servicii moderne de apă și canalizare.

În virtutea acestui fapt, pentru a se asigura de buna desfășurare a lucrărilor în cadrul proiectului nominalizat, specialiștii ADR Sud împreună cu  consultanții GIZ au întreprins recent o vizită de monitorizare la șantierul de construcție a apeductului magistral  Leova- Iargara.

Iar pentru a puncta tranșant asupra unor responsabilități care urmează a fi asumate și asupra unor pași concreți care este necesar de a fi făcuți în perioada imediat următoare, reprezentanții instituției de implementare și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei au organizat, în incinta Consiliului Raional Leova, o ședință de coordonare a acțiunilor care se preconizează de a fi întreprinse de către antreprenorul general SRL „Polimer Gaz Conducte", conform proiectului de execuție.

La ședință au participat, de asemenea, managerul proiectului "Construcția apeductului magistral Leova Iargara" și  responsabilul tehnic, reprezentanți ai beneficiarului (Consiliul Raional Leova) și antreprenorului care s-a angajat să execute lucrările.

Părțile au convenit să respecte întocmai normativele și standardele aprobate în domeniul construcțiilor, astfel încât să nu fe admise abateri de la  documentația de proiect și să fie asigurată o calitate înaltă a lucrărilor. Totodată, partenerii de implementare au pledat pentru menținerea unei comunicări eficiente și bune conclucrări pe întreaga perioadă de implementare a proiectului.

Ținem să precizăm că proiectul „Construcția apeductului magistral Leova-Iargara" este parte componentă a proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale de Aprovizionare cu Apă (AAC) din raionul Leova".

Valoarea totală a lucrărilor este de circa 3 milioane Euro sau peste 60 milioane de lei, dintre care 2,4 milioane Euro sunt oferite de Guvernul Republicii Federale Germania prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) iar 600 mii euro sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și de Consiliul Raional Leova.

Durata de execuţie a lucrărilor contractate este de 9 (nouă) luni calendaristice. Lucrările de construcție vor fi monitorizate conform legislației naționale în vigoare, precum și de către experții internaționali delegați de GIZ.

La apeductul magistral Leova - Iargara care urmează a fi construit, cu o lungime de circa 23,0 km, vor fi conectate orașele Leova și Iargara, satele Filipeni, Romanovca, Sărata Nouă, Hănăsenii Noi și Cupcui, cu un număr total de 23.433 de locuitori

Parteneri la nivel local sunt cetățenii din grupurile de inițiativă, Administrația Publică Locală (APL) din raionul Leova, Consiliul Raional Leova, precum și furnizorul de servicii AAC din or. Leova SA "Apă-Canal Leova".

***********

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Sursa :www.adrsud.md




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 18.06.2024   
Cu privire la arderea vegetației uscate și poligoanelor de deșeuri. Șeful Serviciului Prevenție a Secției Situații Excepționale Leova, domnul Alexandr Banari, a adus la cunoștința celor prezenți măsurile privind prevenirea riscurilor de producere a incendiilor și a altor situații de urgență. O atenție sporită a atras asupra riscurilor de producere a cazurilor de ardere a poligoanelor de deșeuri și câmpurilor de vegetație uscată, dar specificând și măsurile de apărarea împotriva incendiilor, cât și intervenția primară în aceste cazuri. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.06.2024   
Activitatea taberei este asigurată de cele mai profesioniste cadre didactice, care vor crea o atmosferă caldă, prietenoasă și de neuitat fiecărui copil. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2024   
În preajma Zilei profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, în semn de omagiu și recunoștință lucrătorii medicali din cadrul raionului au avut parte de un un eveniment cultural-artistic extraordinar, iar mulți dintre eroii în halate albe s-au învrednicit cu diplome de onoare din partea Consiliului raional Leova, Primăriei orașului Leova și Ministerului Sănătății. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.06.2024   
Publicat: 13.06.2024   
În cea mai mare parte, a menționat Petru Badareu, ”recenzorii au realizat deja acest obiectiv important, recenzând locuințele și locuitorii raionului Leova, iar până la finele perioadei de recenzare - data de 7 iulie curent, vor fi efectuate vizite repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în orașul Leova și anume la blocurile locative, unde locatarii nu au fost găsiți. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Această vizită a fost organizată de GIZ Moldova, pentru membrii grupului participativ, în cadrul programului EU4Moldova: Local Communities, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL in Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2024   
Gazda evenimentul de lansare a Campaniei „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă", a fost Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Leova, la care a participat președintele raionului Nicolae Popa, șefa Direcției Învățământ Aliona Carafizi, directorul L.T. ,,Mihai Eminescu” Stanislav Lozan, cadrul profesoral al instituției, invitați și desigur elevii liceului, cei care cu măiestrie au prezentat prin dans un spectacol inedit. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Cu această ocazia, în incinta Bibliotecii Publice ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, munca destoinică și rodnică a bibliotecarului a fost apreciată prin organizarea unei manifestații de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport și biblioteca raională. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
O contribuție esențială la acest capitol o aduce și Festivalul – concurs Regional al orchestrelor de muzică populară a școlilor de Muzică și Arte, având drept scop: descoperirea și promovarea tinerilor talente în interpretarea muzicii populare, promovarea folclorului muzical, comemorarea rapsodului Vasile Mișcoi, care, pe parcursul întregii sale activități a cultivat în generații de instrumentiști și soliști vocali dragostea față de cântecul popular, muzica folclorică. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2024   
Vizita de studiu la întreprinderea socială ”Floare de cireș” și interacțiunea cu persoanele cheie, răspunsurile la întrebările ridicate, în special pentru depășirea barierelor în domeniul inițierii și dezvoltării întreprinderilor sociale, sunt un îndemn pentru oamenii de afaceri în extinderea numărului de asemenea întreprinderi. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud, în componența căreia intră raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. CRD Sud are 26 de membri: cei 8 președinți de raioane, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, 5 membri ai societății civile și 5 ai sectorului privat desemnați prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
În cadrul evenimentului au participat 7 trupe de teatru de amatori din localitățile: Borogani, Romanovca, Cazangic, Tochile Răducani, Sărățica Nouă, Hănăsenii Noi și s. Pogănești r. Cantemir, care au demonstrat o artă interpretativă de excepție și o viziune artistică inovatoare a scenografiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Doamna secretară de stat Rusnac Aliona, a prezentat audienței informații cu privire la Reforma instituțională de mediu, dezvoltarea cadrului de politici de mediu, informații cu referire la Integrarea Europeană, taxele și plățile de mediu, Codul Silvic, serviciul public de salubrizare, extinderea și reabilitarea pădurilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.03.2024   
Primarii au fost activi, acordând întrebări raportorilor, au dezvoltat discuții și au contribuit cu soluții binevenite pentru îmbunătățirea condițiilor localităților din raionul nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
subiectele cheie abordate au inclus îmbunătățirea accesului la serviciile publice, îmbunătățirea gradului de compatibilitate cu afacerile în comunitățile locale și prioritizarea investițiilor pentru a obține o calitate mai bună a vieții. Conferința a servit drept o platformă de dialog și schimb de bune practici referitor la accesul la infrastructură, oportunități de angajare și dezvoltare economică locală. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv primordial ,, promovarea și valorificarea potențialului cultural imaterial”. A fost prezentată o informație narativ – demonstrativă despre realizările activității instituțiilor culturale /colectivelor artistice obținute pe parcursul a. 2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Antreprenoriatul social este un factor important al coeziunii sociale și al sustenabilității, care poate stimula economia locală. Întreprinderile sociale vor crea locuri de muncă, vor oferi produse și servicii inovatoare cu impact benefic socio-economic, cu generarea veniturilor în comunitățile rurale, inclusiv pentru persoanele defavorizate. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport din subordinea Consiliului Raional Leova a organizat și desfășurat Turneul Regional la volei în memoria sportivului Vladimir Rogojin, ediția 2024. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Președintele raionului Leova, dl Nicolae Popa, a venit cu un cuvânt de salut către cei prezenți, menționând importanța ședinței comune, precum și necesitatea stabilirii unei conlucrări eficiente în scopul soluționării provocărilor ce apar în timpul lucrărilor de construcție din cadrul celor două proiecte de importanță strategică pentru raionul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.03.2024   
Omagiu tuturor bunicuțelor orașului, exprimându-și recunoștință pentru răbdare nemărginită, bunătate, înțelepciune, pentru iubirea necondiționată pe care o oferă familiilor, dar și pentru rolul esențial pe care îl au în păstrarea tradițiilor și în educarea generațiilor viitoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 765

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 91149   Total ieri: 816   Total azi: 470