Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Gala Premiilor -''Cel mai Bun Lucrător din domeniul Culturii-2017''.
Publicat: 18.01.2018   

De Ziua Națională a Culturii, la data de 17.01.2018, în incinta Bibliotecii Publice Raionale,,Valeriu Matei” or. Leova s-a desfășurat GALA PREMIILOR din cadrul Concursului raional ,,Cel mai bun lucrător din domeniul culturii – 2017”

La eveniment au prticipat lucrători din domeniul culturii, primari din localitățile raionului Leova,  Vicepreședintele raionului Buragă Eujenii, reprezentanții presei locale – redactorul-șef al Ziarului,, Cuvântul Liber” d. Ion Mititelu etc.

Anul 2018 a fost desemnat „Anul European al Patrimoniului Cultural”, principalele obiective fiind  de a încuraja valorificarea patrimoniului cultural al Europei ca resursă comună, de a conștientiza și sensibiliza opinia publică cu privire la istoria și valorile comune, precum și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun. Sloganul Anului este Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor.

Ziua Națională a Culturii este  marcată la 15 ianuarie, în ziua naşterii lui Eminescu -cel mai mare poet român, o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv activitatea culturală a fost marcată cu un recital de poezie, omagiu poetului Mihai Eminescu.

Cei mai activi angajați din domeniu au fost menționați cu diplome și premii bănești:

Domeniul,, Creație populară și învățământ artistic”

  • Buragă Maria- director artistic, Casa de Cultură, primăria Filipeni;
  • Colectivul coral al școlii de Arte,, Petru și Ion Teodorovici”, or. Leova, conducător Bagarad Svetlana;
  • Ansamblul folcloric al școlii de Arte,, Petru și Ion Teodorovici”, or. Leova, conducător Cioroi Nelea;
  • Ansamblul folcloric,, Băștinașii” Casa de Cultură orășenească Leova;
  • Ansamblul folcloric,, Datina”, Căminul cultural primăria Hănăsenii- Noi, conducător Lisevici Vasile
  • Hurciuc Ion, directorul Casei de Cultură, primăria Borogani;
  • Fătu Vasile, , directorul Căminului cultural, primăria Cazangic;
  • Scutelnic Stela, director artistic, Casa de Cultură, primăria Beștemac;

Domeniul,,Biblioteconimie și muzeografie”

  • Zmeu Lidia, Biblioteca Publică Raională,, Valeriu Matei”, or. Leova;
  • Nașco Valentina, directorul Bibliotecii Publice Raionale,, Valeriu Matei”, or. Leova;
  • Muntenu Rodica, biblioteca publică locală, primăria Filipeni;
  • Odajiu Ecaterina, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie, primăria Borogani;
  • Feodorova Valentina, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie or. Leova

Domeniul,, Tineret și Sport”

  • Lupașco Mihail, antrenor lupte libere, primăria Cazangic;
  • Rusu Tudor, antrenor șah, primăria Iargara;
  • Domenco Victor, antrenor baschet, Liceul Teortic,, C. Spătaru”, or. Leova

Dna Roșca Alexandra, directorul Casei de Cultură, primăria Filipeni, dna Raileanu Sofia, bibliotecar la biblioteca publică  locală, primăria  Borogani, dnul Tabac Mihail, antrenorul echipei de mini-fotbal, primăria Ceadîr și dnul  Pușcașu Ion,  directorul Muzeului de Istorie și Etnografie, primăria Tigheci au fost  desemnați cu medalia inscriptivă ,, Pentru succese remarcabile în domeniu”

Tuturor celor prezenți au fost adresate mesaje de felicitare de către Vicepreședintele raionului Leova Eujenii Buragă, șeful Secției Cultură Turism, Tineret și Sport Leova Mihai Suruc.

Au răsunat recitaluri de poezie, buchete de melodii, aduse în dar tuturor celor prezenți de către membrii clubului,, Miorița” de pe lângă Biblioteca Publică Raională,, Valeriu Matei”, cond. Leon Tamara, Ansamblul folcloric al școlii de Arte,, Petre și ion Teodorovici”, conducîtor Cioroi Nelea și interpreți – soliști: Butuc Veronica, Enichescu Ludmila, Gîdei Ecaterina.

Pe bune, lucrurile frumoase se fac de către oameni și cu oameni!

 Bibliotecarii sunt acei , care fac mereu efortul pentru a apropia persoane de toate vârstele de  cunoaștere, învățătură și culturăiar  ocrotirea, conservarea preventivă a patrimoniului sunt funcțiile prioritare în muzeografia contemporană.

Acolo, unde există dăruire și voință este doar o chestiune de timp pentru ca lucrurile să se producă, iar rezultatele să apară!

Datoria şi obligaţiunea noastră, a lucrătorilor din domeniul culturii este de a transmite din generaţie în generaţie tradiţiile frumoase ale neamului nostru, experienţa cea bună,  acumulată de la strămoţii noştri, fiind că nu există viitor fără trecut!

Stimați colegi!

Exprimăm recunoștința profundă pentru munca Dumneavoastră de zi cu zi, pentru devotamentul profesiei și pentru ambiția creatoare.

Să fiţi mereu în lumina frumosului pentru a Vă realiza visele şi speranţele, năzuinţele şi aspiraţiile.

Vă aducem sincere felicitări şi urări de noi împliniri.
Vă dorim sănătate, bunăstare familiilor Dumneavoastră,voinţă, perseverenţă, intelegenţă, profesionalism, tărie de caracter în tot ceea ce faceţi şi succese remarcabile în activitate.

Cioroi Nelea,

Specialist pricipal SCTTS Leova

Sursa: www.leova.org




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 18.06.2024   
Cu privire la arderea vegetației uscate și poligoanelor de deșeuri. Șeful Serviciului Prevenție a Secției Situații Excepționale Leova, domnul Alexandr Banari, a adus la cunoștința celor prezenți măsurile privind prevenirea riscurilor de producere a incendiilor și a altor situații de urgență. O atenție sporită a atras asupra riscurilor de producere a cazurilor de ardere a poligoanelor de deșeuri și câmpurilor de vegetație uscată, dar specificând și măsurile de apărarea împotriva incendiilor, cât și intervenția primară în aceste cazuri. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.06.2024   
Activitatea taberei este asigurată de cele mai profesioniste cadre didactice, care vor crea o atmosferă caldă, prietenoasă și de neuitat fiecărui copil. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2024   
În preajma Zilei profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, în semn de omagiu și recunoștință lucrătorii medicali din cadrul raionului au avut parte de un un eveniment cultural-artistic extraordinar, iar mulți dintre eroii în halate albe s-au învrednicit cu diplome de onoare din partea Consiliului raional Leova, Primăriei orașului Leova și Ministerului Sănătății. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.06.2024   
Publicat: 13.06.2024   
În cea mai mare parte, a menționat Petru Badareu, ”recenzorii au realizat deja acest obiectiv important, recenzând locuințele și locuitorii raionului Leova, iar până la finele perioadei de recenzare - data de 7 iulie curent, vor fi efectuate vizite repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în orașul Leova și anume la blocurile locative, unde locatarii nu au fost găsiți. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Această vizită a fost organizată de GIZ Moldova, pentru membrii grupului participativ, în cadrul programului EU4Moldova: Local Communities, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL in Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2024   
Gazda evenimentul de lansare a Campaniei „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă", a fost Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Leova, la care a participat președintele raionului Nicolae Popa, șefa Direcției Învățământ Aliona Carafizi, directorul L.T. ,,Mihai Eminescu” Stanislav Lozan, cadrul profesoral al instituției, invitați și desigur elevii liceului, cei care cu măiestrie au prezentat prin dans un spectacol inedit. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Cu această ocazia, în incinta Bibliotecii Publice ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, munca destoinică și rodnică a bibliotecarului a fost apreciată prin organizarea unei manifestații de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport și biblioteca raională. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
O contribuție esențială la acest capitol o aduce și Festivalul – concurs Regional al orchestrelor de muzică populară a școlilor de Muzică și Arte, având drept scop: descoperirea și promovarea tinerilor talente în interpretarea muzicii populare, promovarea folclorului muzical, comemorarea rapsodului Vasile Mișcoi, care, pe parcursul întregii sale activități a cultivat în generații de instrumentiști și soliști vocali dragostea față de cântecul popular, muzica folclorică. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2024   
Vizita de studiu la întreprinderea socială ”Floare de cireș” și interacțiunea cu persoanele cheie, răspunsurile la întrebările ridicate, în special pentru depășirea barierelor în domeniul inițierii și dezvoltării întreprinderilor sociale, sunt un îndemn pentru oamenii de afaceri în extinderea numărului de asemenea întreprinderi. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud, în componența căreia intră raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. CRD Sud are 26 de membri: cei 8 președinți de raioane, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, 5 membri ai societății civile și 5 ai sectorului privat desemnați prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
În cadrul evenimentului au participat 7 trupe de teatru de amatori din localitățile: Borogani, Romanovca, Cazangic, Tochile Răducani, Sărățica Nouă, Hănăsenii Noi și s. Pogănești r. Cantemir, care au demonstrat o artă interpretativă de excepție și o viziune artistică inovatoare a scenografiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Doamna secretară de stat Rusnac Aliona, a prezentat audienței informații cu privire la Reforma instituțională de mediu, dezvoltarea cadrului de politici de mediu, informații cu referire la Integrarea Europeană, taxele și plățile de mediu, Codul Silvic, serviciul public de salubrizare, extinderea și reabilitarea pădurilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.03.2024   
Primarii au fost activi, acordând întrebări raportorilor, au dezvoltat discuții și au contribuit cu soluții binevenite pentru îmbunătățirea condițiilor localităților din raionul nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
subiectele cheie abordate au inclus îmbunătățirea accesului la serviciile publice, îmbunătățirea gradului de compatibilitate cu afacerile în comunitățile locale și prioritizarea investițiilor pentru a obține o calitate mai bună a vieții. Conferința a servit drept o platformă de dialog și schimb de bune practici referitor la accesul la infrastructură, oportunități de angajare și dezvoltare economică locală. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv primordial ,, promovarea și valorificarea potențialului cultural imaterial”. A fost prezentată o informație narativ – demonstrativă despre realizările activității instituțiilor culturale /colectivelor artistice obținute pe parcursul a. 2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Antreprenoriatul social este un factor important al coeziunii sociale și al sustenabilității, care poate stimula economia locală. Întreprinderile sociale vor crea locuri de muncă, vor oferi produse și servicii inovatoare cu impact benefic socio-economic, cu generarea veniturilor în comunitățile rurale, inclusiv pentru persoanele defavorizate. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport din subordinea Consiliului Raional Leova a organizat și desfășurat Turneul Regional la volei în memoria sportivului Vladimir Rogojin, ediția 2024. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Președintele raionului Leova, dl Nicolae Popa, a venit cu un cuvânt de salut către cei prezenți, menționând importanța ședinței comune, precum și necesitatea stabilirii unei conlucrări eficiente în scopul soluționării provocărilor ce apar în timpul lucrărilor de construcție din cadrul celor două proiecte de importanță strategică pentru raionul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.03.2024   
Omagiu tuturor bunicuțelor orașului, exprimându-și recunoștință pentru răbdare nemărginită, bunătate, înțelepciune, pentru iubirea necondiționată pe care o oferă familiilor, dar și pentru rolul esențial pe care îl au în păstrarea tradițiilor și în educarea generațiilor viitoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 765

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 91154   Total ieri: 816   Total azi: 475