Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Totalizarea Săptămânii Naționale a Voluntarului, ediția 2018!
Publicat: 15.10.2018   

       Schimbările în societate pornesc de la noi și se întorc la noi  ,,oamenii" și doar în comun putem schimba societatea. Unul din obiectivele principale sunt ca să implicăm cu succes beneficiari în activitățile de voluntariat și în viața  comunității din care fac parte.

       Săptămîna Națională a Voluntarului, ediția 2018!

   Săptămîna Națională a Voluntarului, ediția 2018 s-a început cu participarea tinerilor voluntari a Centrului de Tineret, bibliotecarii și colaboratori de la Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova la amenajarea teritoriului Bibliotecii Publice,, Valeriu Matei” Leova. S-au amenajat clumbe pentru flori, s-au instalat noi scaune și urne pentru comoditatea locuitorilor din or. Leova, s-au văruit copacii, s-a plantat trandafiri. Pe parcurs a trei zile la eveniment au participat peste 20 de voluntari cu diferite vîrste

 

                                 

        În aceeași zi  voluntarii Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Orhideea” or. Leova au organizat o companie de recrutare a noilor voluntari. Au fost informați elevii și tinerii din or.Leova ce beneficii poate aduce voluntariatul.

      Cu ocazia "Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate", de comun cu volunatrii din cadrul Centrului Multifuncțional Cupcui, s-a organizat amenajarea mesei de sarbatoare pentru cei care locuiesc în cadrul Centrului de Plasament pentru Persoane în Etate din or. Leova. Copiii au au venit cu urari de multa sanatate în adresa celor vîrstnici.

       S-a  întreprins o vizită de lucru la Muzeul de Istorie din Leova, în cadrul căreia un grup   de  voluntari au participat la amenajarea unei noi expoziții de carte veche.

      Specialiștii SAP Leova au desfășurat activitatea de instruire ”Crearea grupurilor de promotori ai educației incluzive în instituțiile educaționale din raion”. La activitate au participat viitorii voluntari din Gimnaziul Filipeni și Liceul Teoretic ”M.Eminescu” din or. Leova. Tinerii au fost informați despre necesitățile și dificultățile copiilor cu CES, au fost sensibilizați cu privire la necesitatea incluziunii sociale a acestora. Un punct culminant al ședinței a fost relatarea experienței din cadrul ”SNV 2017”a voluntarilor Centrului de Tineret Leova. Scopul instruirii a fost promovarea activităților de voluntariat în CREI.

    Centrul Comunitar ”Încredere” or. Leova a organizat pentru partenerii săi de la Biroul de Probațiune Leova și Comisariatul de Poliție Leova, un curs de dezvoltare a intuiției.  Cursul a fost petrecut de instructorul de Yoga - Mirela Muntianu și instructorul de arte marțiale interne Tai Chi Chuan - Constantin Mușat, ai Centrului de Studii și Cercetări Frontale TARKSHYA 444, București,  motto-ul cursului fiind:„ Ai încredere în tine și ascultă-ți intuiția!”

 

     Împreună cu voluntarii CSPT Orhideea” Centrului de Tineret  s-au desfășurat lucrări de amenajare a terenului aferent Centrului de Tineret Leova, mai apoi s-a organizat o competiție între voluntari la jocuri intelectuale Quiz Moldova.

      Pentru benefeciarii Centrului Comunitar ”Încredere” din or.Leova s-a organizat o zi de salubrizare a teritoriului de la centru. Bunei și bunicuțe au ieșit la curățenia generală de toamnă. Desigur, că voluntarii Centrului de Tineret Leova nu au fost indiferenți și au ajutat și ei cu  ce puteau. Au amenajat un spațiu de odihnă în aer liber pentru benefeciarii Centrului  Comunitar ”Încredere” din or.Leova.

. 

      Tot pentru  beneficiarii acestui centru Consiliul Raional Leova a făcut  donație  574 kg de mere. Acest lot de fructe este foarte binevenit pentru îmbunătățirea raționului beneficiarilor cu vitamine pe perioada rece a anului. Astfel zilnic până la finele anului bătrânii vor primi câte un măr la desert. Consiliul de Administrare și beneficiarii Centrului Comunitar de zi „ Încredere” aduce mulțumiri conducerii raionului pentru implicare și grijă față de persoanele de vârsta a treia

     Consilierul de probaţiune din cadrul Biroului de probaţiune Leova, Culicenco Iana, asistentul social al Penitenciarului nr.3 Leova, reprezentanții a Școlii Profesionale Leova, AOFM Leova și A.O. ,,Inițiativa Pozitivă,, au demarat Campania social-informativă cu prilejul ,,Zilei Internaționale de educație în penitenciare,, și faptul ca este Săptămîna Națională a Voluntarului. Activitate educativă desfășurată are drept scop informarea deținuților cu scopul promovării și încurajării persoanelor deținute pentru obținerea studiilor, dezvoltarea continuă a abilităților de învățare, autoeducare și orientare

    După o săptămînă plina de activități, am lăsat cea mai placută activitate pe duminică. Din practica ”snv2017” tinerii voluntari foarte mult adoră să facă activități cu copii. Și de aceasta am organizat ”o zi a faptelor bune la Centrul Multifuncțional Cupcui”, unde am organizat mai multe activități cu copii din acest centru. Cu cei mai mari s-a  organizat o lecție de voluntariat, s-a discutat despre gîndurile de viitor. Cu cei mai mici s-au organizat jocuri distractive, face painting, competiții cu avioane din hîrtie. S-a jucat volei, fotbal, s-au spus bancuri și poiezii

      

 

     În Săptămîna Națională a Voluntarului, Centrul Comunitar ”Încredere” or.Leova, în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Miha Eminescu” or.Leova, a organizat o campanie de colectare de fonduri pentru persoanele în etate și cele țintuite la pat din cadrul centrului Comunitar de zi Încredere. Voluntarii au colectat produse alimentare și îmbrăcăminte cât pentru bătrâni atât și pentru nepoții lor. Motto-ul acompaniei a fost:,, De mână prin generații ”, astfel s-a dorit a dezvolta simțul de compasiune față de persoanele în etate. Pachetele colectate au fost distribuite de însăși voluntarii liceului, în speranța că aceste gesturi caritabile îi va face să-și schimbe atitudinea, să fie mai atenți și mai indulgenți față de persoanele de vârsta a treia.

  În Săptămâna Voluntariatului s-au desfășurat activități de voluntariat în mai multe localități din raion.

Sat Ceadîr.

     Aici s-a organizat o acțiune de salubrizare în centru satului. La fel, s-a defășurat o acțiune de voluntariat organizată decătre copii Gimnaziului, pentru locuitorii localității cu genericul: ,,Vă doresc o zi de joi frumoasă, cu gânduri senine și cu suflete fericite!''.

    

        În prima zi a SNV tinerii voluntari  împreună cu  voluntarii în etate din localitate s-au întîlnit  și au făcut un schimb de experiență,distribuind  pachete alimentare și comunicare caldă vîrstnicilor după vîrsta de 80 ani. Acțiunea a demarat cu motto-ul:,,Vîrstnicii sunt pilonii societății noastre, de la ei noi tinerii   Învățăm”. A fost  organizat un act de caritate ,tinerii voluntari au distribuit pachete cu haine colectate din localitate la cinci familii cu copii social – vulnerabile. Grupul de voluntari a efectuat lucrări de salubrizare și au împărțit sfaturi trecătorilor despre cum să avem și să menținem o natură curată, motto-ul: ,,Mediul înconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizație al societății în care trăim".

Sat Filipeni.

    În cadrul săptăminii voluntariatului pe perioada 1-7 octombrie s-au realizat un șir de acțiuni de voluntariat. S-a  organizat acțiune de salubrizare în parteneriat cu Gimnaziul Filipeni,  primăria localității. S-au desfășurat lucrări de salubrizare în jurul instituțiilor din localiatea și parcul central, monumentele istorice și terenul de joacă.

   

     La biblioteca pentru copii au participat micuții voluntari care de asemenea au facut ordine in cadrul instituției.

        La biblioteca publică de asemenea s-a organizat actiuni de voluntariat instruiri in cadrul IT oferind noi oportunitati de a cunoaste calculatorul  unde au participat elevi, angajati,pensionari,mame tinere.

 

 

    Sat Sărata- Nouă

      În prima zi a SNV tinerii voluntari  împreună cu  voluntarii în etate din localitate s-au întîlnit și au făcut un schimb de experiență, distribuind  pachete alimentare și comunicare caldă vîrstnicilor după vîrsta de 80 ani.

   Acțiunea a demarat: ,,Vîrstnicii sunt pilonii societății noastre,de la ei noi tinerii învățăm,,.

     S-a organizat un act de caritate avînd motto –ul : ,,De la inimă la inimă” , în cadrul căruia tinerii voluntari au distribuit pachete cu haine colectate din localitate la cinci familii cu copii social - vulnerabile.

    S-au efectuat lucrări de salubrizare  și au împărțit sfaturi trecătorilor despre cum să avem și să menținem o natură curată.

  




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 18.06.2024   
Cu privire la arderea vegetației uscate și poligoanelor de deșeuri. Șeful Serviciului Prevenție a Secției Situații Excepționale Leova, domnul Alexandr Banari, a adus la cunoștința celor prezenți măsurile privind prevenirea riscurilor de producere a incendiilor și a altor situații de urgență. O atenție sporită a atras asupra riscurilor de producere a cazurilor de ardere a poligoanelor de deșeuri și câmpurilor de vegetație uscată, dar specificând și măsurile de apărarea împotriva incendiilor, cât și intervenția primară în aceste cazuri. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.06.2024   
Activitatea taberei este asigurată de cele mai profesioniste cadre didactice, care vor crea o atmosferă caldă, prietenoasă și de neuitat fiecărui copil. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2024   
În preajma Zilei profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, în semn de omagiu și recunoștință lucrătorii medicali din cadrul raionului au avut parte de un un eveniment cultural-artistic extraordinar, iar mulți dintre eroii în halate albe s-au învrednicit cu diplome de onoare din partea Consiliului raional Leova, Primăriei orașului Leova și Ministerului Sănătății. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.06.2024   
Publicat: 13.06.2024   
În cea mai mare parte, a menționat Petru Badareu, ”recenzorii au realizat deja acest obiectiv important, recenzând locuințele și locuitorii raionului Leova, iar până la finele perioadei de recenzare - data de 7 iulie curent, vor fi efectuate vizite repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în orașul Leova și anume la blocurile locative, unde locatarii nu au fost găsiți. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Această vizită a fost organizată de GIZ Moldova, pentru membrii grupului participativ, în cadrul programului EU4Moldova: Local Communities, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL in Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2024   
Gazda evenimentul de lansare a Campaniei „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă", a fost Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Leova, la care a participat președintele raionului Nicolae Popa, șefa Direcției Învățământ Aliona Carafizi, directorul L.T. ,,Mihai Eminescu” Stanislav Lozan, cadrul profesoral al instituției, invitați și desigur elevii liceului, cei care cu măiestrie au prezentat prin dans un spectacol inedit. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Cu această ocazia, în incinta Bibliotecii Publice ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, munca destoinică și rodnică a bibliotecarului a fost apreciată prin organizarea unei manifestații de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport și biblioteca raională. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
O contribuție esențială la acest capitol o aduce și Festivalul – concurs Regional al orchestrelor de muzică populară a școlilor de Muzică și Arte, având drept scop: descoperirea și promovarea tinerilor talente în interpretarea muzicii populare, promovarea folclorului muzical, comemorarea rapsodului Vasile Mișcoi, care, pe parcursul întregii sale activități a cultivat în generații de instrumentiști și soliști vocali dragostea față de cântecul popular, muzica folclorică. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2024   
Vizita de studiu la întreprinderea socială ”Floare de cireș” și interacțiunea cu persoanele cheie, răspunsurile la întrebările ridicate, în special pentru depășirea barierelor în domeniul inițierii și dezvoltării întreprinderilor sociale, sunt un îndemn pentru oamenii de afaceri în extinderea numărului de asemenea întreprinderi. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud, în componența căreia intră raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. CRD Sud are 26 de membri: cei 8 președinți de raioane, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, 5 membri ai societății civile și 5 ai sectorului privat desemnați prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
În cadrul evenimentului au participat 7 trupe de teatru de amatori din localitățile: Borogani, Romanovca, Cazangic, Tochile Răducani, Sărățica Nouă, Hănăsenii Noi și s. Pogănești r. Cantemir, care au demonstrat o artă interpretativă de excepție și o viziune artistică inovatoare a scenografiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Doamna secretară de stat Rusnac Aliona, a prezentat audienței informații cu privire la Reforma instituțională de mediu, dezvoltarea cadrului de politici de mediu, informații cu referire la Integrarea Europeană, taxele și plățile de mediu, Codul Silvic, serviciul public de salubrizare, extinderea și reabilitarea pădurilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.03.2024   
Primarii au fost activi, acordând întrebări raportorilor, au dezvoltat discuții și au contribuit cu soluții binevenite pentru îmbunătățirea condițiilor localităților din raionul nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
subiectele cheie abordate au inclus îmbunătățirea accesului la serviciile publice, îmbunătățirea gradului de compatibilitate cu afacerile în comunitățile locale și prioritizarea investițiilor pentru a obține o calitate mai bună a vieții. Conferința a servit drept o platformă de dialog și schimb de bune practici referitor la accesul la infrastructură, oportunități de angajare și dezvoltare economică locală. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv primordial ,, promovarea și valorificarea potențialului cultural imaterial”. A fost prezentată o informație narativ – demonstrativă despre realizările activității instituțiilor culturale /colectivelor artistice obținute pe parcursul a. 2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Antreprenoriatul social este un factor important al coeziunii sociale și al sustenabilității, care poate stimula economia locală. Întreprinderile sociale vor crea locuri de muncă, vor oferi produse și servicii inovatoare cu impact benefic socio-economic, cu generarea veniturilor în comunitățile rurale, inclusiv pentru persoanele defavorizate. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport din subordinea Consiliului Raional Leova a organizat și desfășurat Turneul Regional la volei în memoria sportivului Vladimir Rogojin, ediția 2024. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Președintele raionului Leova, dl Nicolae Popa, a venit cu un cuvânt de salut către cei prezenți, menționând importanța ședinței comune, precum și necesitatea stabilirii unei conlucrări eficiente în scopul soluționării provocărilor ce apar în timpul lucrărilor de construcție din cadrul celor două proiecte de importanță strategică pentru raionul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.03.2024   
Omagiu tuturor bunicuțelor orașului, exprimându-și recunoștință pentru răbdare nemărginită, bunătate, înțelepciune, pentru iubirea necondiționată pe care o oferă familiilor, dar și pentru rolul esențial pe care îl au în păstrarea tradițiilor și în educarea generațiilor viitoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 765

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 91220   Total ieri: 816   Total azi: 541