La data de 18 mai, pe stadionul orășenesc Leova s-au desfășurat acțiuni cultural - sportive dedicate ”Zilei Recrutului”. A devenit deja o tradiţie, ca în perioada pregătirii şi încorporării tinerilor în serviciul militar în termen, în raionului Leova să fie organizată sărbătoarea „Ziua Recrutului” - o măsură militaro-patriotică care are drept scop promovarea tradițiilor militare și educarea militaro-patriotică a tinerilor ce vor fi încorporaţi în Forțele Armate ale Republicii Moldova. Totodată, tineretul premilitar din raion, are posibilitatea să facă cunoştinţă cu armamentul şi echipamentul din dotarea Forţelor Armate a RM.
Activitatea a fost organizată de către Secția administrativ-militară Leova în colaborare cu Consiliul Raional Leova, Direcția Învățământ și Secția Cultură, Tineret și Sport din subordinea Consiliului raional.
Deschiderea evenimentului a fost oficiată de către militarii Orchestrei-Model al Inspectoratului General de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne care au prezentat un “Şhow defile”. Totodată bravii militari ai Batalionului independent cu destinație specială ”Scorpion” a Inspectoratului General de carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne au prezentat exerciţii demonstrative de luptă corp la corp, iar Brigada 3 Infanterie Motorizată “Dacia” au familiarizat publicul prezent cu baza materială din dotare, cât și au desfăşura bucătăria de campanie, pentru prepararea şi servirea terciului ostăşesc. Reprezentanții Poliţiei de Frontieră Leova a Ministerului Afacerilor Interne au prezentat scene de reţinere a infractorilor la frontiera de stat.
În vederea verificării pregătirii fizice a recruţilor, au fost desfășurate competiţii sportive - alergări 60m, tracţiuni în braţe la bara fixă, flotări fete, aruncarea mingei 150 gr, alergări de rezistență 1000 m, tragerea otgonului, după care cîştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi premii băneşti.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel