„Omul nu trebuie învățat cum sa gândească,
el trebuie învățat ce trebuie sa gândească.”
Nicolae Dabija
La data de 22 octombrie, în incinta Bibliotecii Publice raionale ,,Valeriu Matei” or. Leova s-a desfășurat întâlnirea de suflet cu scriitorul, prozatorul, jurnalistul, savantul, om politic Nicolae Dabija, însoțit de colegul și prietenul său scriitorul Andrei Moroșanu.
Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova. Autor a peste 80 de volume de poezie, proza, eseuri. Laureat a numeroase premii naționale și internaționale. În opera sa întalnesc, ca într-o matcă, multe din temele predilecte ale actualei generații: rememorarea trecutului istoric, legătura osmotica cu pământul stramoșesc, pastrarea nealterată a graiului matern ca principiu fundamental și inatacabil al dăinuirii, poezia ca mod de existență. Nicolae Dabija este cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia, care are meritul de a anunța afirmarea unei noi generaţii, numită de istoricii literari „Generaţia ochiului al treilea”, care, de rând cu scriitorii şi oamenii de cultură ai altor generaţii, a marcat cursul literaturii din perioada postbelică. Ca prozator, Nicolae Dabija a adus în atenția cititorilor una dintre cele mai dramatice pagini din istoria contemporană a românilor din stânga Prutului: tema deportărilor. Romanul „Temă pentru acasă” reprezintă un valoros Memento al istoriei vitrege a basarabenilor din secolul XX, adresat tinerelor generații. Ca jurnalist, Nicolae Dabija este un clopot al deșteptării naționale, care vine să trezească conștiința neamului nostru. Ca savant, Nicolae Dabija a cercetat arhivele naționale și cele ale țărilor învecinate, pentru a stabili adevărul științific în privința istoriei, limbii și literaturii, a păși pe urmele marilor noștri înaintași, aducând în actualitate măsura faptelor lor netrecătoare. Ca om politic, prin prodigioasa sa activitate, a contribuit la statornicirea statului Republica Moldova. În urma celor enunțate se poate spune că Nicolae Dabija este unul dintre cei mai de seamă poeți contemporani.
Lucrurile valorează atât cât le facem să valorizeze. Din cărți învățăm să rămânem buni, frumoși, sensibili, naivi, sinceri, să credem cu toată forța în oameni, în frumos, în iubire. Tindem să credem și sperăm anume că Cartea va rămâne și în continuare valoarea eternă a vremurilor.
La finele evenimentului cititorii au avut posibilitatea a lua cărți cu autografe de la scriitorul Nicolae Dabija.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel