„Am înţeles că un om poate avea totul
neavând nimic şi nimic având totul
Astăzi, 15 ianuarie 2020 se împlinesc 170 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu. Supranumit „Luceafărul poeziei române” sau „poetul nepereche”, Eminescu a fost și rămâne, în mod evident, un reper fundamental al culturii noastre și un simbol etern al „geniului neînțeles”, a cărui moarte timpurie la doar 39 de ani, a rămas o legendă.
Cu acest prilej, președintele raionului dl Nicolae PRIȚCAN, vicepreședinții raionului Leova, doamna Aliona BRICIAG și doamna Rodica HASAN, alături de angajații Cosiliului raional, consilieri raionali, primăria orașului Leova, reprezentanţii serviciilor desconcentrate și descentralizate din cadrul raionului Leova și locuitori ai orașului au omagiat marele poet prin recital de poezie și depuneri de flori la bustul marelui poet din orașul Leova.
Născut acum 170 de ani, pe 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti (Botoşani), viitorul Eminescu a fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici, o familie înstărită şi cu dare de mână din Moldova. Se pare că primul fior al iubirii i-a dat ghes poetului, până la vârsta de 16 ani, adolesecentul de atunci îndrăgostindu- se de o fată, Elena, cu trei ani mai mare decât el. Moartea năprasnică şi timpurie a acesteia îi va inspira lui Eminescu versurile din poezia „Mortua Est”.
Mihai Eminescu este socotit de cititori drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Geniul său poetic a atins numeroase domenii, de la poezia inspirata din folclor, din istorie, pâna la capodopera sa "Luceafărul". Când spunem poetul Eminescu, prima poezie care ne vine în minte este "Luceafarul". Nouazeci și patru de strofe a căror "unitate se înfaptuiește muzical".
Eminescu a depus o muncă titanică, istovitoare pentru ca dulcele nostru grai să capete virtuțile limbilor celor mai civilizate națiuni.
Și dacă…
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel