Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ședința ordinară a Consiliului Raional Leova din 16 decembrie 2021.
Publicat: 17.12.2021   

   La data de 16 decembrie, curent, conform Programului de activitate pentru anul 2021 Consiliul Raional Leova s-a convocat în ședință ordinară. La ședință au participat toți cei 27 de consilieri raionali, iar ședința a fost prezidată de consilierul raional, dl Ion GUDUMAC.

   În cadrul ședinței au fost propuse spre examinare conform Dispoziției președintelui raionului nr.199 din 06.12.2021, 32 chestiuni și 3 chestiuni suplimentare, dintre care 2 chestiuni au fost scoase de pe ordinea de zi și 2 chestiuni nu au acumulat votul majorității consilierilor prezenți la ședință.

   Chestiunea privind aprobarea bugetului Consiliului raional pentru anul 2022, nu a fost aprobat de către consilieri, ca urmare a discuțiilor contraversate pe marginea anexei nr.11 a deciziei ,,repartizarea mijloacelor fondului rutier”, chestiune care va fi examinată într-o altă ședință.

    De asemenea Consiliul Raional a aprobat lista beneficiarelor de locuințe sociale, Programul de activitate al Consiliului raional pentru anul 2022,  promovarea în funcția publică de conducere  - șef Direcție Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor.

   Alte chestiuni examinate și aprobate, au fost:

- Cu privire la modificarea anexei nr.2 la decizia nr. 3.13 din 12.11.2015 „Cu privire la transmiterea în comodat a unor bunuri imobile  ale Consiliului raional Leova ”.

- Cu privire la transmiterea în proprietate a unui bun.

- Cu privire la acceptarea primirii în comodat a unor  suprafețe.

Cu privire la acceptarea primirii în comodat unor suprafețe.

- Cu privire la modificarea deciziei nr. 7.11 din 14.10.2021 la stabilirea taxei lunare pentru studii și transportarea elevilor la  Școala de Arte ,,Petru și Ion Teodorovici” pentru anul de studii 2021-2022.

 - Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate, aflate la balanța instituțiilor subordonate Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului Raional Leova.

- Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate, aflate la balanța Direcției Finanțe a Consiliului Raional Leova.

- Cu privire la modificarea deciziei nr.5.17 din 12.12.20214 ,,Cu privire la crearea Serviciului îngrijire socială la domiciliu”.

- Cu privire la transmiterea unor suprafețe de teren extravilan în superficie.

Cu privire la modificarea anexei nr.1 la Decizia Consiliului raional nr. 4.11 din 24.09.2020 „Cu privire la aprobarea listei beneficiarelor de locuințe sociale”

- Cu privire la modificarea unor anexe ale deciziei nr.2.2 din 19.12.2019 “Cu privire la aprobarea organigramei și statelor de personal ale aparatului președintelui raionului și subdiviziunilor Consiliului raional”.

- Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate, aflate la balanța I. P. Gimnaziul Tochile Răducani.

- Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Agricultură, Relații Funciare și Mediu.

Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare dintre AO ,,Forța Susținerii ” și Consiliul Raional Leova.

- Cu privire la aprobarea programului concediilor de odihnă anuale pentru anul 2022.

Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate, aflate la balanța I. P. Gimnaziul Hănăsenii Noi.

Cu privire la transmiterea costului lucrărilor de reparații capitale.

Cu privire la modificarea anexei nr. 1 a Deciziei nr.3.19 din 25.06.2020 ,,Cu privire la aprobarea Statutului ÎM ,,Centrul Stomatologic Raional Leova”.

Cu privire la modificarea Deciziei nr.3.21 din 25.06.2020 ,,Cu privire la desemnarea componenței Comisiei de cenzori a ÎM ,,Centrul Stomatologic Raional Leova” și aprobarea regulamentului de activitate.

- Cu privire la concensionarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.

- Cu privire la numirea în funcția de conducere în legătură cu împlinirea vârstei de 63 ani, a șefului Direcției Agricultură, Relații Funciare și Mediu.

   Deciziile Consiliului Raional aprobate vor fi publicate în registrul de Stat al Actelor Locale și pe pagina web a Consiliului raional - www.leova.md, rubrica Transparență în procesul decizional/Decizii aprobate.

 

 




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 18.06.2024   
Cu privire la arderea vegetației uscate și poligoanelor de deșeuri. Șeful Serviciului Prevenție a Secției Situații Excepționale Leova, domnul Alexandr Banari, a adus la cunoștința celor prezenți măsurile privind prevenirea riscurilor de producere a incendiilor și a altor situații de urgență. O atenție sporită a atras asupra riscurilor de producere a cazurilor de ardere a poligoanelor de deșeuri și câmpurilor de vegetație uscată, dar specificând și măsurile de apărarea împotriva incendiilor, cât și intervenția primară în aceste cazuri. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.06.2024   
Activitatea taberei este asigurată de cele mai profesioniste cadre didactice, care vor crea o atmosferă caldă, prietenoasă și de neuitat fiecărui copil. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2024   
În preajma Zilei profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, în semn de omagiu și recunoștință lucrătorii medicali din cadrul raionului au avut parte de un un eveniment cultural-artistic extraordinar, iar mulți dintre eroii în halate albe s-au învrednicit cu diplome de onoare din partea Consiliului raional Leova, Primăriei orașului Leova și Ministerului Sănătății. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.06.2024   
Publicat: 13.06.2024   
În cea mai mare parte, a menționat Petru Badareu, ”recenzorii au realizat deja acest obiectiv important, recenzând locuințele și locuitorii raionului Leova, iar până la finele perioadei de recenzare - data de 7 iulie curent, vor fi efectuate vizite repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în orașul Leova și anume la blocurile locative, unde locatarii nu au fost găsiți. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Această vizită a fost organizată de GIZ Moldova, pentru membrii grupului participativ, în cadrul programului EU4Moldova: Local Communities, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL in Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2024   
Gazda evenimentul de lansare a Campaniei „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă", a fost Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Leova, la care a participat președintele raionului Nicolae Popa, șefa Direcției Învățământ Aliona Carafizi, directorul L.T. ,,Mihai Eminescu” Stanislav Lozan, cadrul profesoral al instituției, invitați și desigur elevii liceului, cei care cu măiestrie au prezentat prin dans un spectacol inedit. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Cu această ocazia, în incinta Bibliotecii Publice ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, munca destoinică și rodnică a bibliotecarului a fost apreciată prin organizarea unei manifestații de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport și biblioteca raională. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
O contribuție esențială la acest capitol o aduce și Festivalul – concurs Regional al orchestrelor de muzică populară a școlilor de Muzică și Arte, având drept scop: descoperirea și promovarea tinerilor talente în interpretarea muzicii populare, promovarea folclorului muzical, comemorarea rapsodului Vasile Mișcoi, care, pe parcursul întregii sale activități a cultivat în generații de instrumentiști și soliști vocali dragostea față de cântecul popular, muzica folclorică. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2024   
Vizita de studiu la întreprinderea socială ”Floare de cireș” și interacțiunea cu persoanele cheie, răspunsurile la întrebările ridicate, în special pentru depășirea barierelor în domeniul inițierii și dezvoltării întreprinderilor sociale, sunt un îndemn pentru oamenii de afaceri în extinderea numărului de asemenea întreprinderi. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud, în componența căreia intră raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. CRD Sud are 26 de membri: cei 8 președinți de raioane, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, 5 membri ai societății civile și 5 ai sectorului privat desemnați prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
În cadrul evenimentului au participat 7 trupe de teatru de amatori din localitățile: Borogani, Romanovca, Cazangic, Tochile Răducani, Sărățica Nouă, Hănăsenii Noi și s. Pogănești r. Cantemir, care au demonstrat o artă interpretativă de excepție și o viziune artistică inovatoare a scenografiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Doamna secretară de stat Rusnac Aliona, a prezentat audienței informații cu privire la Reforma instituțională de mediu, dezvoltarea cadrului de politici de mediu, informații cu referire la Integrarea Europeană, taxele și plățile de mediu, Codul Silvic, serviciul public de salubrizare, extinderea și reabilitarea pădurilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.03.2024   
Primarii au fost activi, acordând întrebări raportorilor, au dezvoltat discuții și au contribuit cu soluții binevenite pentru îmbunătățirea condițiilor localităților din raionul nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
subiectele cheie abordate au inclus îmbunătățirea accesului la serviciile publice, îmbunătățirea gradului de compatibilitate cu afacerile în comunitățile locale și prioritizarea investițiilor pentru a obține o calitate mai bună a vieții. Conferința a servit drept o platformă de dialog și schimb de bune practici referitor la accesul la infrastructură, oportunități de angajare și dezvoltare economică locală. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv primordial ,, promovarea și valorificarea potențialului cultural imaterial”. A fost prezentată o informație narativ – demonstrativă despre realizările activității instituțiilor culturale /colectivelor artistice obținute pe parcursul a. 2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.03.2024   
Antreprenoriatul social este un factor important al coeziunii sociale și al sustenabilității, care poate stimula economia locală. Întreprinderile sociale vor crea locuri de muncă, vor oferi produse și servicii inovatoare cu impact benefic socio-economic, cu generarea veniturilor în comunitățile rurale, inclusiv pentru persoanele defavorizate. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport din subordinea Consiliului Raional Leova a organizat și desfășurat Turneul Regional la volei în memoria sportivului Vladimir Rogojin, ediția 2024. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Președintele raionului Leova, dl Nicolae Popa, a venit cu un cuvânt de salut către cei prezenți, menționând importanța ședinței comune, precum și necesitatea stabilirii unei conlucrări eficiente în scopul soluționării provocărilor ce apar în timpul lucrărilor de construcție din cadrul celor două proiecte de importanță strategică pentru raionul Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.03.2024   
Omagiu tuturor bunicuțelor orașului, exprimându-și recunoștință pentru răbdare nemărginită, bunătate, înțelepciune, pentru iubirea necondiționată pe care o oferă familiilor, dar și pentru rolul esențial pe care îl au în păstrarea tradițiilor și în educarea generațiilor viitoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 765

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90996   Total ieri: 816   Total azi: 317