În conformitate cu Dispoziția președintelui raionului nr.196 din 22 noiembrie 2022, astăzi, Consiliul Raional Leova s-a întrunit în ședință extraordinară.
La ședință au fost prezenți 26 consilieri raionali, aceasta fiind prezidată de consilierul raional dl Gheorghe FOCȘA.
Conform ordinii de zi, spre examinare au fost propuse 6 proiecte de decizii, dintre care chestiunea ,,Cu privire la transmiterea unor costuri de balanță de la Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului raional Leova” a fost exclusă de pe ordinea de zi, cu propunerea de a fi examinată în ședința ordinară a Consiliului raional din 08 decembrie 2022, cât și incluse 4 chestiuni suplimentare care prealabil au fost examinate în cadrul ședințelor comisiilor consultative de specialitate.
Urmare a dezbaterilor și examinării proiectelor de decizii, în cadrul ședinței au fost adoptate 9 decizii, dintre care:
- Cu privire la abrogarea deciziei cu nr.1.1 din 22.11.2019 ,,Cu privire la alegerea Președintelui raionului Leova”;
- Cu privire la alegerea președintelui raionului Leova;
Astfel că, cu votul a 15 consilieri din cei 26 prezenți la ședință, președinte a raionului Leova a fost ales dl Grigore CATANĂ, consilier ales pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.
- Cu privire la aprobarea în prima lectură a proiectului bugetului Consiliului Raional Leova pentru anul 2023. Șefa Direcției Finanțe dna Maria DUBCEAC, a adus la cunoștință bugetul Consiliului raional planificat pentru anul 2023, care este format din două compartimente majore: veniturile bugetului - care vor constitui 157074,1 mii lei și cheltuielile bugetului care vor constitui - 154764,1 mii lei. Pentru informații detaliate accesați: http://leova.md/index.php?pag=news&id=786&rid=2764&l=ro;
- Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate, aflate la balanța DCTTS și instituțiilor subordonate;
- Cu privire la constituirea comisiei privind atribuirea prin concurs a serviciilor regulate de transport rutier;
- Cu privire la retragerea dreptului de deservire a rutelor regulate de călători în trafic raional;
- Cu privire la repartizarea mijloacelor financiare din componenta raională pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general.
Deciziile adoptate vor fi aduse la cunoștință prin publicarea pe pagină web și Registrul de stat al actelor locale, în termenii stabiliți de legislație.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel