Ziua de 24 ianuarie a rămas în istorie ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, aceasta fiind realizată de marele domnitor și intregitor Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei și Țării Românești. Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza poate fi percepută indiscutabil, drept un simbol unificator și reformator, jucând un rol esenţial și bine definit în desăvârşirea Unirii din anul 1859, în modernizarea noului stat românesc și în noua construcţie politică de atunci.
Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei şi a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.
În semn de recunoștință și omagiu, președintele raionului Leova, dl Grigore CATANĂ, însoțit de funcționarii publici din cadrul Consiliului Raional Leova și subdiviziunilor subordonate, conducerea și aparatul Primăriei orașului Leova au depus flori la bustul marelui domnitor - primul domnitor al Principatelor Unite, care a pus piatra de temelie a Statului Român și este încris în rândul marilor figuri istorice cinstite și respectate de poporul nostru.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel