Astăzi, 23 martie 2023, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, domnul Vladimir BOLEA a efectuat o vizită de lucru în raionul Leova, unde a purtat discuții cu reprezentanții Autorităților Administrației Publice Locale și cu agenții economici din regiune.
În cadrul ședinței, în comun cu autoritățile publice locale și cu producătorii agricoli au fost examinate provocările curente și perspectivele de dezvoltare a sectorului agricol.
Ministrul a atras atenția asupra importanței cooperării între ramurile agricole, implementării tehnologiilor No-Till și necesității îmbunătățirii accesului la surse de irigare. Un subiect aparte a ținut de investițiile ce vor fi efectuate pentru dezvoltarea sectorului.
La acest capitol ministrul a menționat, că în luna mai, curent, urmează ratificarea unui nou Acord de finanțare cu Banca Mondială pentru lansarea Proiectului de Investiții în Guvernanță, Dezvoltare și Reziliență a sectorului agricol – un proiect în valoare de 55 milioane de dolari SUA care va avea ca obiective reabilitarea sectorului zootehnic, fortificarea serviciilor de medicină veterinară și sporirea accesului la servicii de irigare. Banii vor fi distribuiți către agricultori, prin intermediul AIPA. Suplimentar, Agenția Franceză de Dezvoltare va aloca 40 de milioane de Euro pentru dezvoltarea sectorului irigării la scară mică. La moment echipa ministerială este în proces de definitivare a operării unor modificări privind simplificarea procedurii de subvenționare.
În dimineața zilei, Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat Gospodăria Țărănească din satul Sarata-Nouă a familiei Lefter, care cultivă legume bio. În discuțiile cu viceprim-ministrul Vladimir Bolea, antreprenorii au menționat că și-ar dori să fie efectuate modificări în legislație pentru a facilita activitatea gospodăriilor țărănești. Oficialul i-a informat că în prezent se lucrează la acest lucru și i-a îndemnat să treacă perioada de conversie ecologică, pentru a primi certificatul de conformitate ecologică, ce le va permite să vândă produsele cu statut de „produs eco”.
Ulterior, Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat Școala Profesională din orașul Leova, unde a discutat cu conducerea și angajații instituției.
Ministrul a vizitat și sistemul de irigare din localitatea Filipeni, raionul Leova, unde a discutat cu membrii Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, care au nominalizat problemele cu care se confruntă. La acest capitol, ministrul Vladimir Bolea a menționat ,,că vor fi efectuate modificări legislative în scopul eficientizării activității AUAI, cât și va fi inclusă obligativitatea achitării cotizațiilor de membru pentru toți agricultorii care desfășoară activități agricole în zona de irigare”.
Ministrul a mers la două întreprinderi agricole specializate preponderent în cultivarea legumelor și culturilor de câmp.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel