Marți, 9 decembrie, în incinta Consiliului Raional Leova a avut loc seminarul de instruire a secretarilor consiliilor locale. La seminar au fost prezenți funcționarii publici din cadrul serviciilor descentralizate și desconcentrate din raionul Leova, precum și secretarii consiliilor locale. Pe ordinea de zi au existat mai multe chestiuni și probleme care au fost abordate.
Domnul Sergiu Dobă, șef al direcției Administrare Fiscală în cadrul Inspectoratului Fiscal Leova, a dat startul seminarului informând despre modificările și completările unor acte legislative conform Codului Fiscal al Republicii Moldova conform Legii nr. 47 din 27.03.2014.
Ulterior, participanții au fost informați despre modul de prezentare a rapoartelor de către APL de nivel I, precum și înlăturarea neajunsurilor identificate în gestionarea patrimoniului public.
Deasemenea, șefa secției Administrație Publică, Georgeta Madulin a informat despre rezultatele monitorizării efectuate de către funcționarii publici în unele primării ale raionului pe parcursul ultimelor două săptămâni şi a atras atenţia secretarilor consiliilor locale asupra elaborării actelor normative în concordanţă cu instrucţiunile privind lucrările de secretariat şi activităţii comisiilor multidisciplinare în domeniul TFU în conformitate cu legislaţia în vigoare. Către final, Larisa Cazan specialist superior în cadrul aparatului preşedintelui raionului, a informat participanţii despre întocmirea corectă a dosarelor pentru desfășurarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice vacante.
Seminarul de instruire a contribuit la îmbunătățirea capacităților reprezentanților administrației publice locale în domeniile menționate mai sus.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel