La 23 martie curent, șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc a efectuat o vizită, în raionul Leova unde a participat la şedinţa de lucru cu primarii, procurorii, șefii serviciilor desconcentrate ale raionului și angajații Inspectoratului de Poliție.
În cadrul ședinței au fost discutate probleme ce vizează ordinea și securitatea publică dar și modalități de consolidare a parteneriatului între Poliție și Autoritățile Publice Locale (APL).
”Un aspect fundamental al activității de prevenire și, de fapt, al întregii activități a Politiei îl reprezintă parteneriatul poliție - comunitate. In cadrul efortului de prevenire a criminalității, Poliția încearcă să găsească noi metode de lucru, în paralel cu îmbunătățirea celor existente, care să asigure o eficiență sporită acțiunilor sale. Astfel, comunicarea eficientă și încrederea reciprocă sînt doi factori care influențează direct capacitatea de a interveni prompt în caz de urgență și a soluționa problemele de interes comun din localitățile raionului” a menționat Gheorghe Cavcaliuc.
Deasemenea şeful Inspectoratului de Poliţie Leova Sîrbu Andrei a prezentat nota informativă referitor la rezultatele activităţii IP Leova în perioada anului 2015 şi primele două luni ale anului 2016. A menţionat, că în perioada anului 2015 au fost înregistrate 361 de infracţiuni, cu 11 infracţiuni mai mult decît în anul 2014, ceea ce constituie o creştere cu + 3,14%.
Iar pe parcursul a 2 luni ale anului 2016, comparativ cu perioada analogică a anului 2015, în teritoriul deservit nu au fost comise infracţiuni excepţional de grave sau infracţiuni deosebit de grave.
În acest context, în cadrul întîlnirii s-a pus în discuție și proiectul „Supraveghere de Vecinătate”, beneficiile acestuia, care funcționează în Republica Moldova pentru al treilea an consecutiv, avînd ca scop sporirea gradului de securitate și prevenire a infracțiunilor la nivel de comunitate.
Totodată, participanții au fost încurajați să interacționeze cu polițiștii, pentru a contribui la prevenirea infracționalității, crearea unui mediu de siguranță și încredere în comunitatea în care trăiesc.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel