Prima pagină  »  Raionul Leova  »  Personalităţi Marcante
Personalităţi Marcante
Macovei Ion
Publicat: 15.11.2017   

S-a născut la 10 martie 1947 în satul Sărata-Răzeşi, raionul Leova, Republica Moldova într-o familie de agricultori. S-a decis să-şi lege destinul de muzică la vîrsta de 14 ani, chiar daca toţi din familie îl vedeau la muncile pămîntului. A învăţat să cînte la practic toate instrumentele de suflat, avîndu-l ca dascăl pe unchiul său Filimon Blidaru, care era lăutar vestit pe Valea Prutului.

Absolveşte Colegiul de Muzică din Slobozia în anul 1965. După absolvire este angajat în calitate de conducător artistic al Casei de Cultură a Fabricii de Zahăr din satul Ghindeşti, raionul Floreşti. De această perioadă a vieţii sale ţin şi primele compoziţii muzicale.

Apoi simte necesitatea să-şi continue studiile la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Muzicescu” (actualmente - Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), Facultatea Instrumentelor de Alama, ca după doi ani la îndemnul maestrului Eugeniu Doga să se transfere la Facultatea de Teorie şi Compoziţie, clasa de profesorului V. Zagorski, Artist Emerit al RSS Moldoveneşti. Apoi îşi perfecţionează măiestria, urmînd cursurile postuniversitare la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” de la Moscova pe care le absolveşte în anul 1978, facultatea – compoziție, clasa profesorului S. Balasanean.

Pe parcursul anilor 1973-1974 este profesor la școala medie de muzică „Ștefan Neaga”.

În anii 1976-1979 –predă la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”.

Este consultant superior la Uniunea Compozitorilor din Republica Moldova din anul 1979 şi pînă în anul 1986.

Din anul 1995 este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

Pe tot parcursul carierei sale a compus simfonii, sonate, oratorii, dar şi multe piese instrumentale, muzică pentru cor, cîntece pentru copii, muzică pentru teatru.

A fost distins în anul 1990 cu Premiul de Stat pentru Oratoriul la balada populară „Miorița”.

S-a stins din viaţă după o boală chinuitoare la 6 iunie 2011.



Alte Personalităţi Marcante

Publicat: 09.06.2014   
S-a născut la 31 martie 1959 în comuna Cazangic, județul Lăpușna în familia lui Nicolae Matei (1922 - 1981) și a Sevastiței (n. Cătană, 1924 - 2009). Școala medie incompletă din satul natal (1966 - 1974), astăzi gimnaziul Mihai Viteazul, și Școala medie nr.2 din or. Leova (1974 - 1976) astăzi liceul teoretic"Mihai Eminescu", pe care o absolvă cu medalie de aur. În 1973 debutează cu versuri în presa pentru copii. Se remarcă Citeşte mai mult...
Publicat: 09.06.2014   
S-a născut pe 11 martie 1968 în Cazangic, raionul Leova. Studii: Şcoala de pictură pentru copii din oraşul Leova (1981-1983); Colegiul Republican de Arte Plastice „A. Plămădeală” (1983-1987); Institutul de Stat de Arte, Facultatea Arte Plastice (1989-1995). Iurie Matei este pictor de talie internaţională, Citeşte mai mult...
Publicat: 09.06.2014   
Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în oraşul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinţi. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, mai tîrziu solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, Citeşte mai mult...

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90829   Total ieri: 816   Total azi: 150