Prima pagină  »  Biroul Comun de Informații și Servicii
Biroul Comun de Informații și Servicii
Vizita de lucru a echipei Biroului Comun de Informații și Servicii din satul Filipeni.
Publicat: 21.05.2024   

În această săptămână a fost reluată activitatea Biroului Comun de Informații și Servicii. Echipa formată din specialiști din diverse domenii au efectuat prima vizită în teritoriul localității Filipeni.
În cadrul vizitei de lucru, preşedintele raionului Nicolae Popa, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Oleg Canațui, șeful adjunct al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat Dumitru Baba, șefii serviciilor desconcentrate din raion au oferit consultații localnicilor în domeniile: medicină, asigurări sociale, cadastru şi relaţii funciare.
Chestiunile și problemele strigente discutate au fost cu referire la delimitarea terenurilor; siguranța cetățenilor, lipsa polițistului de sector; abandonul școlar; tariful exagerat pentru apa potabilă livrată de SA ,,Apă Canal Leova”; plasarea persoanelor vârstnice în Azilul pentru persoane în etate și cu dizabilități din orașul Leova, dar și spitalizarea acestora; comerțul ambulant; angajarea unui număr mai mare de asistenți personali; reparația drumului de acces către satul Filipeni; încadrarea în câmpul muncii.
Menționăm, că vizitele de lucru în fiecare zi de luni, sunt coordonate și organizate de către Serviciul Administrație Publică din cadrul Aparatului președintelui raionului, la care participă președintele raionului Nicolae Popa, deputat în Parlamentul republicii Moldova Oleg Canațui, reprezentantul Guvernului Dumitru Baba și șefii instituțiilor desconcentrate din teritoriul raionului.

 Aceste servicii sunt utile și accesibile persoanelor care nu au posibilitatea de a se deplasa pentru a primi consultanță gratuită în soluționarea problemelor de ordin social, economic, juridic.

 



Alte Biroul Comun de Informații și Servicii

Publicat: 18.06.2024   
Vizitele de lucru în fiecare zi de luni, sunt coordonate și organizate de către Serviciul Administrație Publică din cadrul Aparatului președintelui raionului, la care participă președintele raionului Nicolae Popa, deputat în Parlamentul republicii Moldova Oleg Canațui, reprezentantul Guvernului Dumitru Baba și șefii instituțiilor desconcentrate din teritoriul raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.06.2024   
Echipa Biroului a analizat modalități de optimizare a fluxului de solicitări din partea cetățenilor către instituțiile publice, a dus discuții cu reprezentanții autorității publice locale și cetățenii localității Borogani. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2024   
În cadrul vizitei de lucru, preşedintele raionului Nicolae Popa, șeful adjunct al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat Dumitru Baba, șefii serviciilor desconcentrate din raion au oferit consultații localnicilor în domeniile: asistență socială, medicină, asigurări sociale, cadastru şi relaţii funciare, învățământ. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.05.2024   
Aceste servicii sunt utile și accesibile persoanelor care nu au posibilitatea de a se deplasa pentru a primi consultanță gratuită în soluționarea problemelor de ordin social, economic, juridic. Citeşte mai mult...

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90848   Total ieri: 816   Total azi: 169